Magistrații care protestează, amenințați cu pușcăria din PSD

protest magistrați bucurești
Magistrații au protestat în fața Curții de Apel București și anul trecut. Foto: Ionel Stoica / Facebook

Deputatul PSD și vicepreședinte al Camerei Deputaților, Eugen Nicolicea, susține, printr-un comunicat de presă, că magistrații care și-au suspendat temporar activitatea încalcă legea și că sunt pasibili de închisoare.

Nicolicea invocă mai multe prevederi din Legea nr. 62/2011 a dialogului social.  Prima este cea de la art. 181, care spune, potrivit lui Nicolicea, că „prin grevă se înţelege orice formă de încetare colectivă şi voluntară a lucrului într-o unitate”.

„Având în vedere că suspendarea temporară a activității înseamnă încetarea acesteia pe o perioadă de timp limitată, suspendarea colectivă și voluntară, chiar temporară, se încadrează în definiția grevei”, susține Nicolicea.

Nicolicea mai invocă și art. 202 și art. 218 din aceeași lege. Despre primul, spune că „specifică foarte clar că procurorii și judecătorii nu pot declara grevă”. Despre al doilea, deputatul PSD susține că declararea grevei constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 1 lună la 1 an sau amendă.

„Nu știu ce este mai grav, necunoașterea legii de către cei care ar trebui să o cunoască și să o aplice sau încalcarea cu bună știință a acesteia de către cei care ar trebui să vegheze la respectarea legii”, declară deputatul PSD, printr-un comunicat de presă.

Deputatul PSD Florin Iordache, fost ministru al Justiției, artizanul ordonanței 13 din 2017, a declarat, la RFI, că premierul Viorica Dăncilă a procedat corect că a lansat un dialog cu magistrații și consideră că a fost o greșeală că Ministerul Justiției nu a avut consultări mai ample cu aceștia înainte de adoptarea OUG7.

„Dialogul foarte bun pe care l-a iniţiat doamna premier Viorica Dăncilă a fost să detensioneze şi să ia pulsul. Ca o greşeală o văd eu, cred că trebuiau consultări mai ample şi mai transparente înainte de adoptare, dar aici este problema la Ministerul Justiţiei. Foarte bine a procedat Viorica Dăncilă, dumneaei a fost plecată din ţară în ultimele zile, a fost în Spania, a iniţiat acest dialog, tocmai pentru a detensiona situaţia şi a găsi cele mai bine soluţii”, a declarat Iordache, la Radio France International.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.