AcasăAlegerile editorilorLungul drum spre Poarta Raiului. "Mica Elveţie" din Carpaţi, abandonată

Lungul drum spre Poarta Raiului. “Mica Elveţie” din Carpaţi, abandonată

-

Un domeniu schiabil inaugurat în urmă cu cinci ani şi numit de iubitorii de schi “Mica Elveţie” este acum evitat de iubitorii de sporturi de iarnă din România.

Domeniul Şureanu are zece pârtii de schi, două teleschiuri şi un telescaun. Este un domeniu care oferă peisaje mirifice, numai că pentru a ajunge acolo turistul trebuie să parcurgă cu maşina o porţiune neasfaltată de drum judeţean, lungă de 18 kilometri. Atunci când ninge, acest traseu poate fi un adevărat obstacol de netrecut pentru şoferi.

În prezent, gradul de ocupare a unităţilor de cazare din apropierea domeniului schiabil Şureanu este de doar 30%, se arată într-un articol publicat pe emunte.ro.

“Drumul judeţean 704, sectorul de drum de la barajul Oaşa către Luncile Progoanei, Poarta Raiului este un sector de drum prioritar pentru Consiliul Judeţean, în vederea dezvoltării zonei turistice, o zonă cu potenţial natural deosebit. Sperăm să obţinem fonduri din Programul Operaţional Regional, în programarea care va fi în perioada imediat următoare”, a precizat Dan Popescu, director tehnic la Consiliul Judeţean Alba, potrivit Digi24.

Munţii Şureanu aparţin de lanţul muntos al Carpaţilor Meridionali, însă au înălţimi medii şi mici. Cel mai înalt vârf, Vârfu lui Pătru, măsoară 2.130 metri. Turiştii care vin în aceşti munţi pot vizita şi câteva foste cetăţi: Sarmisegetusa-Regia, Blidaru, Costeşti, Piatra Roşie, Peştera Bolii (Băniţa), Cugir, Căpâlna.

Foto: informatiadealba.ro

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Dan Arsenie
Dan Arseniehttp://greatnews.ro
Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...