Loviturile ucrainenilor care i-ar pune în mare încurcătură pe soldații ruși

FOTO: Ukraine Weapons Tracker/Twitter.com

FOTO: Ukraine Weapons Tracker/Twitter.com

Forțele ucrainene au reușit să cucerească aproximativ 2.500 de kilometri pătrați în urma contraofesivei din zona Harkov, potrivit Institutului pentru Studiul Războiului (ISW). Rușii ar putea fi prinși ca într-un „cazan”, dacă ucrainenii reușesc să distrugă pozițiile din jurul Izium și taie liniile de comunicații terestre rusește la nord și sud de această localitate.

Vineri, forțele ucrainene au reușit să avanseze spre Kupyansk și spre Izium. Rusia ar trimite în grabă resurse militare pe linia orașului Harkov-Izium în încercarea de a opri avansurile ucrainene după ce forțele ucrainene au realizat o surpriză operațională remarcabilă.

În timp ce bloggerii militari ruși au salutat în mare parte rapoartele privind întăririle, unii au criticat Kremlinul pentru că a mutat mai întâi unități departe de linia Harkov (orașul)-Izium, pentru ca apoi să le desfășoare din nou în aceeași locație.

Forțele rusești au fost redistribuite din sudul regiunii Harkov pentru a întări regiunea Donețk și Axa Sudică pentru a face față amenințării unei contraofensive ucrainene în regiunea Herson și pentru a relua operațiunile ofensive la vest de orașul Donețk timp de mai multe săptămâni.

Unii bloggeri au remarcat, de asemenea, că 10 septembrie va fi o zi decisivă dacă rușii nu vor reuși să genereze la timp rezerve și un comandament capabil.

O lovitură semnificativă ar fi recâștigarea orașului Kupiansk pentru că este un punct logistic de aprovizionare a forțelor de ocupație din Donbas, potrivit ministerului britanic al apărării.

Britanicii mai spun și că având în vedere că operațiunile ucrainene continuă și în Herson, frontul defensiv rusesc se află sub presiune atât pe flancul său nordic, cât și pe cel sudic.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:



Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version