Locurile din România unde rata de infectare este foarte ridicată

Râmnicu Vâlcea. Foto: Gazeta vâlceană

Deși într-o ușoară scădere, până la 2,75 de cazuri la mia de locuitori, exceptând focarele, rata de infectare cu COVID-19 rămâne foarte crescută în București, fiind aproape de pragul de 3, care va aduce noi restricții.

Rata de infectare este foarte ridicată și în județele Alba și Vâlcea, unde rata de infectare este de 2,8 cazuri la mia de locuitori. Potrivit scenariilor stabilite de autorități, odată depășit pragul de 3 cazuri la mia de locuitori, purtatul măștii va deveni obligatoriu în toate spațiile publice.

De asemenea, toate restaurantele, cafenelele, teatrele sau sălile de spectacol și cinema se vor închide la interior, iar școlile intră în scenariul roșu, cursurile urmând să se desfășoare doar online.

În ultimele 24 de ore au fost semnalate cel puțin 100 de cazuri noi în 16 județe, plus Municipiul București, care rămâne lider detașat al epidemiei de COVID-19 din România.

Rata de infectare este mare și la Cluj, dar și la Bacău, Harghita și Sălaj, în toate aceste județe rata de infectare fiind mai mare de 2.

Pe de altă parte, județele cu cele mai puține cazuri sunt Argeș (0,54), Mehedinți (0,62), Buzău și Satu Mare (0,75).

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:



Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version