Șeful Salvamont Neamț, Raul Papalicef, le recomandă turiștilor să evite în aceste zile ascensiunile pe munte. Anunțul vine și în contextul în care meteorologii au anunțat cod portocaliu de viscol în mai multe județe din țară.
Într-o declarație pentru jurnaliștii de la Agerpres.ro, Paplicef le-a recomandat turiștilor să nu staționeze în vânt perioade care depășesc 5 minute.
„Temperaturile prognozate vor fi de până la minus 23 de grade Celsius, iar viteza vântului va depăși 80 de kilometri pe oră. În aceste condiții, windchill-ul (temperatura resimțită de organism) se va situa în jurul valorilor de minus 59 grade Celsius, valori care se situează la limita dintre zona periculoasă și cea foarte periculoasă, echivalentul codului roșu.
Chiar cu echipament special, timpul fizic permis unei echipe de salvare să intervină este foarte limitat. Recomandăm turiștilor să evite în această perioadă deplasările în zona montană înaltă.
Este interzisă staționarea în vânt pentru perioade ce depășesc 5 minute. De asemenea, recomandăm să nu folosească trasee turistice cu expunere mare în vânt și mai ales să nu efectueze deplasări după lăsarea serii, când temperaturile scad și viteza vântului crește simțitor”, a declarat Raul Papalicef.
Salvamontiștii le mai recomandă turiștilor să aibă mănuși, căciuli groase și încălțăminte corespunzătoare. De asemenea, închieturile și picioarele ar trebui protejate suplimentar. Nici consumul de alcool nu e recomndat înainte sau în timpul excursiei.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: