Locuința perfectă – când știi că ai găsit-o

Foto: Pixabay

Este normal să fii precaut atunci când intenționezi să îți cumperi o casă. La urma urmei, este o investiție majoră și vrei să fii sigur că vei lua cea mai bună decizie. Așadar, trebuie să ții cont de o mulțime de aspecte, înainte de a semna actele. Iată care sunt cele mai importante dintre ele: 

Stabilește criteriile de selecție

Înainte de a căuta printre sutele de anunturi imobiliare, trebuie să știi exact ceea ce îți dorești. Vrei o garsonieră, un apartament sau o casă? În ce zonă ai prefera să fie? Și, nu în ultimul rând, cât ești dispus să investești? Să le luăm pe rând:

Studiază oferta

Cele mai bune perioade de a-ți cumpăra o locuință sunt cele de la început și final de an. În primele luni, dezvoltatorii imobiliari sunt dispuși să facă reduceri mai mari, pentru a începe anul bine, dar și pentru a demara noi proiecte. În ultimele luni ale anului, poți găsi, de asemenea, locuințe la prețuri mai bune. Prin urmare, speculează aceste perioade de reduceri, atunci când te hotărăști să faci o astfel de achiziție. 

Vizionează cât mai multe apartamente și case și nu te grăbi să cumperi. Încă o dată, trebuie să cunoști foarte bine ceea ce îți dorești și, chiar dacă crezi că ai găsit casa visurilor, încearcă să vezi dacă se adaptează la nevoile familiei tale. Pune pe hârtie ceea ce cauți, iar dacă bifezi 80-90% dintre caracteristicile dorite, atunci poți începe negocierile. 

Care sunt semnele că ai găsit locuința perfectă

În primul rând, trebuie să îți placă și să te simți bine în ea. Prima impresie contează întotdeauna. Dacă vei spune că te simți ca acasă, în momentul în care ai intrat, poți considera că ai găsit locuința perfectă. 

Un alt semn că vei face cea mai bună alegere este situația în care începi să îți faci planuri de amenajare, imediat după ce vezi cum arată interiorul apartamentului sau al casei. Nici măcar nu mai bagi în seamă micile defecte, pe care știi că le poți repara în timp. Dacă deja gândul îți zboară la cum să îți aranjezi mobila, atunci înseamnă că ai putea să închei căutările. 

Există și situații în care nu va fi dragoste la prima vedere, dar, dacă locuința întrunește cele mai importante criterii, atunci ai putea să o iei în calcul. Acestea sunt principalele aspecte de care trebuie să ții cont când vrei să îți cumperi o locuință. 

Sursa foto: pixabay.com


Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version