AcasăSocialLiviu Vasilescu este noul șef al Poliției Române

Liviu Vasilescu este noul șef al Poliției Române

-

Liviu Vasilescu a fost numit de premierul Viorica Dăncilă în funcția de inspector general al Inspectoratului General al Poliției Române, potrivit unei decizii care a fost publicată în Monitorul Oficial miercuri, 21 august, relatează hotnews.ro.

Anterior, chestorul Liviu Vasilescu a condus Direcția de Operațiuni Speciale (DOS) din Poliția Română, până în aprilie 2018. La acea dată, el a fost schimbat din funcție și mutat la Direcția de Arme și Muniții.

Cu acea ocazie, IGPR preciza că Liviu Vasilescu ”a preluat, cu acordul său”, funcția de director al Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

La sfârșitul lunii iulie, după ce a izbucnit scandalul privind modul în care polițiștii din județul Olt au acționat în cazul Alexandrei Melencu, fata răpită și ucisă de Gheorghe Dincă, premierul Viorica Dăncilă l-a demis pe șeful Poliției Române, Ioan Buda.

La acea dată, Ioan Buda a declarat că își asumă intervenția “neadecvată” a polițiștilor în cazul dispariției Alexandrei Melencu, și a transmis condoleanțe familiei.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Andreea Dogar
Andreea Dogarhttps://greatnews.ro/
Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...

Ce posturi se desființează și unde se taie. 9 măsuri din...

0
În lipsa unei reforme administrativ-teritoriale reale, care ar implica desființarea comunelor cu număr foarte mic de locuitori, comasarea mai multor localități pentru a reduce...