Departamentul de Stat al SUA a anunțat joi, 5 septembrie, că fostul lider al PSD, Liviu Dragnea, nu mai are voie să intre pe teritoriul Statelor Unite ale Americii din cauza faptelor de corupție în care a fost implicat.
De asemenea, interdicția li se aplică și celor doi copii ai acestuia: Valentin Ștefan Dragnea și Maria Alexandra Dragnea.
În anunțul publicat pe site-ul Departamentului de Stat al SUA se vorbește despre „implicarea” lui Liviu Dragnea în „fapte de corupție”.
Potrivit legislației americane, în cazul în care secretarul de stat al SUA are informații credibile privind implicarea unor oficiali străini în fapte de corupție, persoanele respective și rudele de gradul întâi ale acestora nu pot intra în SUA.
„Acțiunea de astăzi transmite un semnal puternic referitor la faptul că Statele Unite sunt dedicate luptei împotriva corupției și susținerii statului de drept în România”, se mai arată în anunț.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: