Liviu Dragnea scapă de închisoare. S-a dat votul final pe Codul penal

liviu dragnea codul de procedură penală
Foto: Pagina de Facebook Liviu Dragnea

După ce ieri senatorii au votat modificările Codului penal, inclusiv cea care îl scapă de închisoare pe liderul social-democrat Liviu Dragnea, astăzi s-a dat votul final, cel în Camera Deputaților.

Noul Cod penal a trecut fără probleme și de Camera Deputaților, cu 167 voturi ”pentru”,  97 ″împotrivă″⁣ şi 19 abțineri.

”De astăzi, România a devenit un stat de Dragnea”, a strigat de la microfonul plenului un parlamentar USR, potrivit stirileprotv.ro.

Raluca Turcan a venit la tribună cu o eşarfă neagră și a spus că ține doliu pentru democrația românească: “Puteţi să îl consideraţi ca doliu pentru democraţia românească dacă astăzi veţi reuşi să daţi votul final”.

În noua variantă a articolului 297 din Codul penal, Liviu Dragnea scapă de închisoare deoarece în cazul său abuzul în serviciu nu a fost săvârșit pentru sine sau pentru o rudă. El a fost condamnat în primă instanță la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu deoarece mai multe angajate de la Direcția pentru Protecția Copilului Teleorman au lucrat pentru PSD în timp ce își primeau salariile de la statul român.

Noul articol referitor la Codul penal are următorul cuprins (modificarea a fost propusă de ministrul Justiției, Tudorel Toader):

Abuzul în serviciu
Alin. (1) – Fapta funcționarului public, aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, care refuză să îndeplinească un act sau care îl îndeplinește prin încălcarea unor dispoziii exprese dintr-o lege, ordonanță de urgență sau ordonanță de guvern, în scopul de a obține pentru sine, soț, rudă sau afin până la gradul al II lea inclusiv, un folos patrimonial și prin aceasta cauzează o pagubă, certă și efectivă, mai mare decât echivalentul unui salariu minim pe economie sau o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime nepatrimoniale ale unei persoane fizice sau juridice, vătămare constată prin act al organului competent, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 5 ani sau cu amendă.”

Până acum, acest articol avea următoarea formă:

Art 297. Alin. (1) Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.

Pentru a produce efecte, noul Cod penal trebuie să fie promulgat și declarat constituțional (opoziția a anunțat că îl va ataca la Curtea Constituțională).

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.