Ce lucrează Liviu Dragnea în Penitenciarul Rahova

Foto: Pagina de Facebook Liviu Dragnea

Liviu Dragnea, fostul președinte al PSD, lucrează la garajul auto al Penitenciarului Rahova de la marginea Bucureștiului, a declarat Codrin Ștefănescu într-o emisiune la postul de televiziune Antena 3.

Fostul secretar general al PSD a mai spus că Liviu Dragnea este un om puternic și că el se va adapta la condițiile din închisoare, precum și muncii în garajul auto, deoarece este de formație inginer (Liviu Dragnea a absolvit cursurile Facultății de Transporturi Auto din cadrul Politehnicii București).

La garajul auto de la Penitenciarul Rahova Dragnea repară mașinile Administrației Penitenciarelor, notează și Digi24. Potrivit legislației din România, la fiecare 4 zile de lucru, deținutului i se scade o zi din pedeapsă.

Fostul lider al social-democraților a primit luni, 27 mai, 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman.

Deoarece nu are peste 60 de ani (Liviu Dragnea are acum 56 de ani și 8 luni), el nu va putea fi eliberat după ce va fi ispășit jumătate din pedeapsă.

Însă există și alte metode prin care el ar putea beneficia de o reducere a pedepsei, dincolo zilele scăzute pentru orele de muncă de la garajul auto.

De exemplu, din pedeapsa lui Liviu Dragnea pot fi scăzute zile și dacă scrie cărți sau dacă va beneficia de o reducere a pedepsei ca urmare a ispășirii pedepsei în condiții improprii.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:



Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version