Liviu Dragnea a fost trimis în judecată în dosarul Tel Drum

liviu dragnea
Liviu Dragnea. Foto: Youtube

Liviu Dragnea a fost trimis în judecată în dosarul Tel Drum, a anunțat Direcția Națională Anticorupție într-un comunicat de presă.

Liviu Dragnea, fost președinte PSD, la data faptelor președintele Consiliului Județean Teleorman, este acuzat de:

  • constituirea unui grup infracțional organizat,
  • abuz în serviciu (două fapte),
  • instigare la săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete.

Potrivit procurorilor, Liviu Dragnea ar fi inițiat un grup infracțional organizat din care ar fi făcut parte funcționari din administrația locală, administratori/reprezentanți ai firmei SC Tel Drum SA și ai altor societăți comerciale.

Grupul ar fi acționat în perioada 2001-2017 în scopul de a obține, în mod fraudulos, sume importante din contractele finanțate din fonduri publice (naționale și europene), prin infracțiuni de abuz în serviciu, de fraudare a fondurilor europene, de evaziune fiscală și folosirea de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.

Sub coordonarea și decizia lui Liviu Dragnea, funcționarii publici ar fi acționat în interesul unor societăți private. Pentru funcționarea grupului a fost necesară privatizarea SC Tel Drum SA, trecerea ei din proprietatea Consiliului Județean Teleorman, prin persoane interpuse, în patrimoniul lui Liviu Dragnea, achiziționarea din fonduri publice a unui utilaj special de asfaltare și atribuirea, în mod discreționar, a contractelor de reabilitare a drumurilor din județ către Tel Drum SA.

Conform DNA, firma Tel Drum SA și-a adjudecat ilegal un contract de reabilitare a 55 km de drum județean din Teleorman, DJ 701, în valoare de 114.263.011 lei, dintre care suma de 13.772.603 euro provenea din fonduri europene.

În acest context, în calitate de reprezentant al Consiliului Județean Teleorman, Liviu Dragnea ar fi emis și semnat hotărâri și dispoziții, cu încălcarea legii, acte indispensabile pentru procedura de atribuire a contractului care, între altele, au inclus o condiție restrictivă ce avantaja SC Tel Drum SA.

Cu ajutorul altor două persoane din grup, Mugur Bățăuș și Victor Piperea, acesta s-ar fi asigurat că firma Tel Drum beneficiază de date confidențiale ce au avantajat-o la obținerea contractului și că în documentele pentru licitație au fost incluse condițiile restrictive, inclusiv cerința ca metoda obligatorie de stabilizare a balastului să fie varianta la rece in situ.

În mod similar, în calitate de reprezentant al Consiliului Județean Teleorman, Liviu Dragnea ar fi făcut demersuri și ar fi contribuit la adjudecarea, de către firma Tel Drum SA, a unui contract de reabilitare a peste 50 km din DJ 506, un alt drum județean din Teleorman, în valoare de 62.482.442 lei, dintre care suma de 6.930.138 euro provenea din fonduri europene.

În vederea finanțării acestui proiect și asigurării câștigării licitației de către SC Tel Drum SA, Liviu Dragnea, cu ajutorul a doi funcționari publici, Mugur Bățăuș și Predescu Marin, ar fi obținut modificarea ilegală a proiectului tehnic, prin introducerea de condiții restrictive (cerința ca metoda obligatorie de stabilizare a balastului să fie varianta la rece in situ) și majorarea devizului lucrărilor aferente contractului de reabilitare a drumului. De asemenea, cu ajutorul celorlalți doi anterior menționați, l-ar fi determinat pe funcționarul desemnat cu predarea documentelor să folosească înscrisuri false și inexacte la organismul intermediar ADR Sud Muntenia, obținând astfel în mod injust finanțarea.

Cu referire la cele două contracte de reabilitare drumuri județene din Teleorman, prejudiciul creat în dauna bugetului public ar fi de:

  • 25.600.927 lei privind contractul DJ 701 (diferența dintre prețul ofertat de Tel Drum SA și prețul cel mai mic ofertat) ,
  • 5.742.872 lei contractul DJ 506 (diferența dintre devizul real prevăzut în proiect și devizul modificat).

Însumate, cele două valori reprezintă prejudiciu în dauna bugetului de stat și concomitent beneficiu necuvenit pentru firma câștigătoare SC Tel Drum SA, în valoare de 31.343.799 de lei (circa 6,3 milioane de euro).

În ceea ce privește infracțiunea ce aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene raportat la proiectul ”Reabilitarea drumului județean DJ 506, paguba reținută reprezintă întreaga valoare a proiectului, respectiv 62.482.442 lei (aproximativ 12,6 milioane de euro).

În plus, în vederea sustragerii de la plata obligațiilor fiscale, SC Tel Drum SA, prin reprezentantul său, ar fi simulat, cu ajutorul unor firme cu comportament de tip fantomă, operațiuni comerciale fictive pe care le-a înregistrat în documentele contabile în perioada 2010-2012. În acest fel, SC Tel Drum SA s-ar fi sustras de la plata sumei totale de 1.229.388 lei, reprezentând TVA și impozit pe profit.

Ministerul Dezvoltării Regionale prin Administrația Publice și Fondurilor Europene, precum și Ministerul Finanțelor – Agenția Națională de Administrare Fiscală, s-au constituit părți civile în cauză. Consiliul Județean Teleorman nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
Pentru recuperarea prejudiciilor, în cauză s-au dispus măsuri asigurătorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, cu propunere de a se menține măsurile asiguratorii.

Au fost trimiși în judecată și:

Mugur Bățăuș, la data faptelor funcționar în cadrul Consiliului Județean Teleorman, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

  • constituirea unui grup infracțional organizat,
  • abuz în serviciu,
  • complicitate la săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete,

Victor Piperea, la data faptelor funcționar în cadrul Consiliului Județean Teleorman, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

  • constituirea unui grup infracțional organizat,
  • complicitate la abuz în serviciu,

Marin Predescu, la data faptelor funcționar în cadrul Consiliului Județean Teleorman, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

  • complicitate la săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete,
  • complicitate la abuz în serviciu,

SC TEL DRUM SA, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

  • constituire a unui grup infracțional organizat,
  • evaziune fiscală, în formă continuată,
  • complicitate la abuz în serviciu (două fapte).
Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.