Într-o postare pe blogul personal, Dan Voiculescu a povestit cum și-a petrecut Revelionul. Afaceristul, care ispășește o pedeapsă de 10 ani de închisoare spune că s-a uitat la televizor și a ascultat radio.
„Aseară (n.r. în noaptea de Revelion) am urmărit programele TV ale Antenei 1 și Antenei 3, am ascultat Radio Romantic. N-am cuvinte să vă explic ce alinare, ce mândrie, ce satisfacție am avut realizând cât de mult s-au deschis acești nuferi ai maturității mele. Să reziști peste 20 de ani într-o competiție acerbă și, de multe ori, nedreaptă, este înălțător. Am avut totuși timp și pentru o introspecție. În general, m-am simțit bine”, povestește Dan Voiculescu.
Fondatorul Partidului Conservator nu a scăpat ocazia de a face câte predicții și a făcut o enumerare a celor care, în opinia sa, „vor fi judecați de Dumnezeu”. Suprinzător, pe lista sa apare și actualul președinte al PC, Daniel Constantin.
„Nu este deloc ușor, credeți-mă, să te lupți de unul singur, fără compromisuri, până la capăt, cu toți cei de mai sus și cu instituțiile influențate de ei. Adevărul este că în orice luptă îți asumi riscuri în numele principiilor pe care le aperi. Am pierdut, temporar, libertatea de mișcare dar mi-am păstrat onoarea, demnitatea, respectul și curajul.
Anul 2015 va fi anul în care Băsescu, Udrea, Macovei, Emilian Eva, Camelia Bogdan, Daniel Constantin vor fi judecați de Dumnezeu, dar și de justiție. Același lucru se va întâmpla și cu acoliții lor (Sorin Oancea, Mihai Craiu, Dan Andronic). Eu nu-mi doresc decât ca justiția să facă dreptate”, a mai postat Dan Voiculescu pe blogul său.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: