Licitații ANAF Suceava. Se vând terenuri, clădiri și mașinării

Licitații ANAF Suceava FOTO: Daniel_B_photos/Pixabay.com
Licitații ANAF Suceava FOTO: Daniel_B_photos/Pixabay.com

În perioada următoare vor avea loc câteva licitații ANAF Suceava. De exemplu, este scoasă la vânzare o hală pentru produse de panificație, edificată pe un teren închiriat cu suprafață desfășurată construită de 196 de metri pătrați. Prețul de pornire al licitației este de 350.409 lei.

Cei interesați de cumpărarea bunurilor sunt invitați să prezinte, până la termenul de vânzare sau, în cazul vânzării prin licitație, până în ziua precedentă teremenului de vânzare: oferte de cumpărare, dovada plății taxei de participare (reprezentând 10% din prețul de pornire al licitației), copie după certificatul unic de înregistrare în cazul persoanelor juridice, copie după actul de identitate (persoane fizice), dovada emisă de creditorii fiscali că nu au obligații fiscale restante. Mai multe detalii găsiți AICI.

Licitații ANAF Suceava. Se vinde o freză pentru zăpadă

Pe lista de licitații ANAF Suceava, organizate de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, se mai află și una pentru bunurile sechestrate ale unei firme din localitatea Verești.

Se scoate la vânzare un utilaj manual mecanic Hecht CZ, o freză pentru zăpadă. Este din 2013 și are o capacitate cilindrică a motorului de 196 de centimetri cubi. Prețul de evaluare este de 2.850 de lei. Mai multe detalii și alte licitații ANAF Suceava găsiți aici.

Licitații ANAF Suceava. Terenuri și clădiri

Tot pe lista de licitații ANAF Suceava mai este trecută și vânzarea a două terenuri. Este vorba despre un teren viran în suprafață de 87 de metri pătrați, în apropiere de Piața 22 Decembrie din Suceava. Prețul de pornire al licitației este de 21.927 de lei.

De asemenea, se mai scoate la vânzare, în aceeași licitație și un teren de 310 metri pătrați, tot în apropiere de Piața 22 Decembrie, pentru care se cere un preț de pornire de 78.131 de lei. Detalii găsiți aici.

În luna februarie, în localitatea Gura Humorului, din Suceava, se vor organiza licitații pentru vânzarea mai multor clădiri, care aparțin unor firme cu sediul social în localitate Capu Câmpului. Detalii găsiți aici.

FOTO: Daniel_B_photos/Pixabay.com