AcasăPoliticăLiberalii propun și varianta Gorghiu în locul lui Ponta

Liberalii propun și varianta Gorghiu în locul lui Ponta

-

În timpul negocierilor de fuziune dintre PDL și PNL s-a discutat, înainte de alegerile prezidențiale, ca în cazul în care Klaus Iohannis devine președinte, Cătălin Predoiu să devină prim ministru al unui guvern liberal.

Deocamdată, planurile sunt în continuare doar pe hârtie și este doar o dorință a liberalilor și a lui Iohannis, întrucât în Parlament majoritatea este formată în jurul PSD.

Sunt liberali care spun că Alina Gorghiu, copreședintele PNL, este potrivită pentru funcția de prim-ministru.

„Propunerea mea, cu Alina Gorghiu premier, nu e nouă. Am spus-o şi în ianuarie. Când am spus şi că nu e voie să facem viitorul guvern PNL cu cei ce au mai fost miniştri. Indiferent de partid sau premierul pe care l-au slujit. Altfel, vom deschide noi falii între noi. E cam greu să înghiţi un fost adversar politic, d-apoi să îl şi lauzi la tv ca ministru bun?

Am mai nominalizat-o şi atunci pe Alina, pentru că, hai să fim sinceri, Predoiu e şi el un fost. Ca şi MRU. Şi pentru că e în firea lucrurilor ca preşedintele partidului să fie premier. Cum de Blaga stiu sigur că îşi doreşte să fie numai preşedinte al partidului, eu consider că am făcut o propunere echitabilă”, a declarat liberalul Cristian Bodea, chestorul Senatului, într-un interviu acordat stiripesurse.ro.

Discuția apare după ce a izbucnit scandalul unei presupuse finanțări ilegale a campaniei electorale a PNL Buzău din 2008. În acest dosar, procurorii l-au chemat de curând pe George Scutaru, un fost consilier prezidențial al lui Klaus Iohannis, care și-a dat demisia la scurt timp după ce a ajuns la Cotroceni, invocând „motive personale”. De asemenea, în ultima perioadă zvonuri că și Predoiu ar urma să fie chemat de procurori pentru a da explicații în acest scandal, însă acesta neagă vehement orice implicare.

„Sunt două variante de lucru. Primo, coafură rezistă, Predoiu merge mai departe. Secundo, Predoiu e agăţat, trebuie găsit un înlocuitor serios şi credibil. Am discutat între noi varianta Alina şi o considerăm foarte potrivită. Ce mai contează că e de la vechiul PNL? Fuziunea e făcută, nu mai există “voi” şi “noi”. Trebuie să promovăm cei mai buni oameni dintre noi, fără să ne mai tot împărţim pe tabere artificiale. Ce, Blaga nu e şi al meu? Sau Alina nu e şi a celor ce au venit anul trecut în PNL?”, a mai declarat Bodea, pentru stiripesurse.ro.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...