Liberalii anunță tăieri severe de cheltuieli

FOTO: gov.ro
FOTO: gov.ro

Guvernul condus de Ludovic Orban a anunțat că va aplica ”măsuri severe de reducere a cheltuielilor bugetare”.

După ce a adoptat rectificarea bugetară, care a dus deficitul la 4,4% din PIB, Guvernul liberal caută bani pentru mărirea pensiilor.

Potrivit legii realizare de PSD, care corespunde demult uitatului program de guvernare al lui Liviu Dragnea, prevede o creștere uriașă a pensiilor, de 40 la sută, în septembrie 2020.

”Suntem conștienți de această presiune. În același timp, vorbim despre o lege adoptată în Parlament, iar viziunea Guvernului Orban este că această lege trebuie respectată, pentru că ne-am angajat în fața cetățenilor că vom respecta toate drepturile salariale și drepturile la pensie legale în vigoare și garantăm plata acestora”, a spus șeful cancelariei premierului, Ionel Dancă.

Se anunță, deci, tăieri adânci în alte domenii.

”Noi ne-am asumat un program amplu de restructurare și eficientizare a administrației publice. Un prim pas a fost făcut prin reducerea numărului de ministere de la 26 la 16 ministere, iar etapa următoare este cea legată de reorganizarea acestor ministere, prin comasarea mai multor agenții și instituții subordonate, astfel încât să avem un aparat administrativ mult mai suplu și eficient, care să răspundă nevoilor reale ale cetățenilor. Există spațiu în această zonă de reducere a cheltuielilor. De asemenea, vorbim despre alte zone, unde am putea gândi mai multe măsuri, care să lase resursa bugetară pentru alte priorități, vorbim despre zona cheltuielilor cu dobânzile”, a mai spus Dancă.

Acesta a adăugat că Guvernul va aplica ”măsuri severe de reducere în altă zonă de cheltuieli bugetare”, fără, însă, a exemplifica.

Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.