AcasăAlegerile editorilorA murit legendarul Leonard Cohen

A murit legendarul Leonard Cohen

-

Artistul canadian Leonard Cohen, cunoscut atât pentru melodiile, cât și pentru poeziile sale, a murit. Avea 82 de ani.

”Anunţăm cu regret că legendarul poet, textier şi artist, Leonard Cohen, a trecut în nefiinţă. L-am pierdut pe unul dintre cei mai respectaţi şi prolifici muzicieni. O ceremonie de comemorare va fi organizată la Los Angeles. Familia face apel la respectarea intimităţii în timpul funeraliilor”, se precizează pe pagina de Facebook a lui Leonard Cohen.

Muzicianul și poetul canadian a început să cânte la vârsta de 13 ani. Primul său volum de poezie, “Let Us Compare Mythologies”, publicat la scurt timp după absolvirea facultății, a fost un mare succes.

La sfârșitul anilor ’60, Cohen și-a lansat primul album muzical, “The Songs of Leonard Cohen”, care i-a deschis drumul către faima mondială.

Artistul canadian a părăsit scena muzicală la începutul anilor ’90 pentru a se stabili şi trăi într-o mănăstire budistă din California, unde a devenit călugăr şi a primit prenumele Jikan, care înseamnă “tăcere”.

Pe 21 septembrie anul acesta, Leonard Cohen a sărbătorit împlinirea a 82 de ani, anunțând lansarea unui nou album în care explorează relația metafizică a omului cu Dumnezeu și cu moartea.

Artistul canadian a susținut trei concerte în România.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Sorin Breazu
Sorin Breazuhttp://greatnews.ro/
Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...