AcasăAlegerile editorilorLecție de respect. Trenul care circulă pentru un singur călător

Lecție de respect. Trenul care circulă pentru un singur călător

-

Există un tren care merge pentru un singur pasager și face două opriri – atunci când acesta urcă și când coboară. Potrivit CCTV News, de ani de zile, în stația Kami-Shirataki, o localitate de pe cea mai nordică insulă a Japoniei, este un singur pasager, o elevă de liceu, care merge la școală cu trenul.

Această situație este de ani de zile. Compania feroviară japoneză a avut în intenție să o închidă, pentru că nu mai era folosită și nici transportul de marfă nu se mai făcea la capacitate maximă. Însă decizia a fost amânată după ce oficialii au aflat că în stație așteaptă o fată care merge cu trenul la școală.

Astfel, de 3 ani, trenul circulă pentru un singur călător, iar orarul unic este în funcție de momentul în care eleva trebuie să ajungă la școală și să se întoarcă.

Compania feroviară japoneză va desființa stațiile începând cu data de 26 martie, când eleva va absolvi liceul. Povestea, popularizată de canalul TV de limbă chineză CCTV News, a devenit virală pe rețelele de socializare.

Japonia are una dintre cele mai dezvoltate rețele feroviare din lume. Anul trecut, în luna aprilie, Central Japan Railway Co a anunțat că au reușit cu un tren maglev cu propulsie bazată pe levitație magnetică să atingă viteza record de 590 de kilometri pe oră.

Guvernul japonez a aprobat în 2014 construirea celei mai rapide linii de tren din lume, care va conecta capitala Tokyo de oraşul Nagoya în circa 40 de minute, mai puţin de jumătate din timpul de care are nevoie trenul de mare viteză Shinkansen pentru a parcurge distanţa de circa 300 de kilometri dintre cele două oraşe.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Premierul maghiar Viktor Orbán și-a recunoscut înfrângerea. Victorie zdrobitoare a partidului...

0
Premierul maghiar Viktor Orbán și-a recunoscut înfrângerea în alegerile parlamentare și l-a felicitat pe Péter Magyar, liderul partidului de opoziție Tisza.Partidul Tisza, condus de...

Regimul Viktor Orbán se clatină. Opoziția conduce detașat după numărarea a...

0
Partidul Tisza, condus de Péter Magyar, opozantul premierului Viktor Orbán, conduce detașat după numărarea a peste 53% din voturile exprimate.Astfel, Tisza ar obține 136...

S-a terminat votul în Ungaria: prezență istorică la urne. Se încheie...

0
Maghiarii s-au prezentat în număr uriaș la urne pentru a-și exprima votul în cadrul alegerilor parlamentare din Ungaria, ce au avut loc duminică, 12...