Prima reacție a șefei DNA după ce s-au prescris faptele foștilor miniștri în dosarul Microsoft

laura codruța kovesi
Foto: Captură YouTube / Juridice

Șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, a făcut prima declarație de presă după ce DNA a anunțat că presupusele fapte de corupție comise de mai mulți foști miniștri anchetați în dosarul Microsoft s-au prescris.

„Nu, nu este niciun motiv să îmi dau demisia. Atunci când un dosar se înregistrează la DNA printr-o sesizare, nu ai în 100% din cazuri posibilitatea să faci rechizitorii. Sunt situații în care faci rechizitorii, sunt situații în care faci clasări. Rolul procurorului este acela de a administra probele, de a investiga faptele, și de a strânge probe în dovedirea vinovăției sau nevinovăției unei persoane”, a declarat Laura Codruța Kovesi la postul de televiziune Digi24.

Ea a mai spus că „este un caz care a început în 2013, deci nicidecum în 2004, așa cum s-a afirmat”: „Ca și în alte cazuri, DNA primește sesizări pentru fapte care s-au petrecut în urmă cu 5 ani, cu 6 ani, cu 7 ani. Este una dintre situații și aici. Deci, dosarele au fost înregistrate în DNA în 2013, a început investigarea acestui dosar extrem de complex, în care procurorii a trebuit să dovedeasă fapte comise în urmă cu 10 ani”.

„În 4 ani de zile s-au făcut 4 rechizitorii, au fost trimiși în judecată 2 foști miniștri, dintre care unul a și fost condamnat definitiv, și alte persoane. Pentru o parte din foștii miniștri care au fost investigați, a intervenit prescripția răspunderii penale, termen care nu poate fi imputat unui procuror, din moment ce noi am fost sesizați abia în anul 2013”, a mai spus Kovesi.

Ea a afirmat că există totuși și o vină a DNA-ului: „Ce se poate imputa DNA-ului și procurorului de caz în această situație este că pentru o parte dintre miniștri, deși s-a obținut un aviz de urmărire penală, a început ancheta sub de urmărire penală la câteva zile după ce faptele s-au prescris. În momentul în care am luat la cunoștință de această situație a fost sesizată Inspecția Judiciară. Ca șef de instituție nu am alte pârghii la îndemână atunci când un procuror greșește. Eu nu pot să aplic sancțiuni, nu pot să-l cercetez. Acest lucru poate să-l facă Inspecția Judiciară”.

Dosarul Microsoft. Procuroarea de caz, în atenția Inspecției Judiciare

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.