Lanț uman pentru salvarea a 3 copii dintr-un apartament în flăcări | VIDEO

incendiu copii salvați bloc rusia

Foto: Captură YouTube

Trei bărbați din Rusia nu au așteptat venirea pompierilor pentru a salva 3 copii dintr-un apartament în flăcări din orașul Kostroma.

Stanislav Smirnov, Jamal Gassoyaiar și Ivan Poteminn s-au urcat pe un burlan pe exteriorul clădirii, i-au scos pe cei mici din locuința de la etajul al treilea și i-au pasat din mână în mână până când aceștia au ajuns în siguranță la sol.

Incidentul a fost relatat de site-ul de știri REN TV.

Ivan Potemin, care locuiește în același cartier în care a izbucnit incendiul, a povestit că a auzit de la sora sa că un apartament a luat foc. A alergat în curtea blocului și a văzut 2 bărbați care se cățărau pe un burlan până la etajul al treilea, unde luase foc locuința în care se aflau cei 3 copii.

„Nu am stat să mă gândesc. Am văzut că e nevoie de ajutor, așa că i-am scos pe cei 3 copii formând un lanț”, a relatat Potemin.

Potrivit martorilor, Stanislav Smirnov (40 de ani) s-a urcat până în vârful burlanului pentru a scoate copiii din aparament, Jamal Gassoyan (35 de ani) era la mijloc, iar Ivan Potemin mai jos. Bărbații i-au pasat pe copii din mână în mână, până i-au salvat pe toți.

Ivan Potemin a mai povestit că fratele mai mare, în vârstă de 10 ani, nu s-a panicat și a reacționat așa cum trebuie, ajutându-i mai întâi pe fratele și pe sora sa să iasă din casă, el ieșind ultimul.

Potrivit vecinilor, părinții erau plecați și i-au încuiat pe copii în casă.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:



Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version