Lacul de opal, minunăția turcoaz din România ce izvorăște din adâncuri

lacul ochiul beiului
Foto: Romsilva

Romsilva a publicat pe pagina sa de Facebook mai multe fotografii superbe cu Lacul Ochiul Beiului din Parcul Național Cheile Nerei – Beușnița.

„Lacul unic, cu ape de un turcoaz fabulos, a fost declarat monument al naturii, iar scaldatul este interzis! Nu însă toți turiștii respectă acest lucru, alegând să ignore indicatoarele montate de rangeri. Încălcarea legii atrage după sine amenzi ce pornesc de la 3.000 de lei și pot ajunge la 6.000 de lei”, arată Romsilva.

„Lacul Ochiul Beiului este alimentat de un izvor subteran și se întinde pe o suprafață de aproximativ 284 de metri pătrați, având adâncimea maximă de 3,6 metri. Astfel, Ochiul Beiului este cel mai mare lac carstic din România”, mai spun cei de la Romsilva.

lacul ochiul beiului
Foto: Romsilva
lacul ochiul beiului
Foto: Romsilva

Parcul Național Cheile Nerei – Beușnița, unul dintre cele 22 de parcuri naționale și naturale administrate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, este situat în sud-vestul țării, în județul Caraș – Severin, în sudul munților Aninei.

Parcul cuprinde zona carstică de pe cursul râului Nera și include obiective spectaculoase, ca de exemplu Lacul Dracului, cascadele Bigăr, Beușnița și Lacul Ochiul Beului.

lacul ochiul beiului
Foto: Romsilva
lacul ochiul beiului
Foto: Romsilva

Parcul are o suprafață de 37.100 de hectare, din care 29.786 de hectare de păduri. Din acestea, 14.500 de hectare se află în zone de protecție strictă sau integrală, unde nu există intervenție umană.

lacul ochiul beiului
Foto: Romsilva
lacul ochiul beiului
Foto: Romsilva

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.