Hota e extrem de importantă într-o bucătărie. Și nu e vorba doar de spațiul în care gătești, ci de întreaga casă, de fapt. Dacă nu elimini în mod corespunzător aburul care iese de la mâncare, fumul și mirosurile, acestea, inevitabil, vor „migra” în toată casa.
Printre altele, lipsa unei hote, ar putea duce la apariția igrasiei sau mucegaiului. Dacă ești în căutare de hote, în acest articol îți prezentăm câteva lucruri esențiale de care trebuie să ții cont atunci când alegi un model.
În primul rând trebuie să știi că există mai multe tipuri de hote, deci trebuie să alegi una în funcție de tipul bucătăriei sau de mobilă. Cele trediționale se montează deasupra plitei sau aragazului și au dimensiuni destul de generoase. Lucrurile se schimbă și e nevoie de o atenție suplimentară când vine vorba de cele încorporabile, pentru că trebuie să respecți și dimensiunile mobile.
Cele încorporabile, la rândul lor, se împart în mai multe categorii. De exemplu, dacă ai o bucătărie mai mare și vrei să o amenajezi în stil american, cu zona de gătit în mijloc, atunci trebuie să alegi o hotă de tip insulă. De asemenea, dacă ții mult la designul bucătăriei poți alege o hotă decorativă. Și nu în ultimul rând, poate cele mai populare în ultima perioadă, dar și ceva mai ieftine decât celelalte două tipuri, sunt hotele telescopice. Acestea se încorporează și au avantajul că se trag pentru a se mări suprafața de aspirație doar atunci când se gătește.
Când alegi o hotă, trebuie să iei în considerare pe lângă dimensiuni și distanța până la aragaz, care nu trebuie să fie nici mai mare și nici mai mică de aproximativ 65-70 de centimetri.
În ceea ce privește funcțiile, trebuie să te uiți la capacitate de absorbție. Cu cât este mai mare valoare, cu atât capacitatea este mai mare. Foarte importantă este și viteza de ventilație. Ar fi bine să alegi una care are mai multe viteze, pe care le poți seta în funcție de cât mult sau puțin gătești. De asemenea, dacă gătești mai des, fii atent și la numărul de motoare și la filtre. În ceea ce privește filtrele de pe o hotă, acestea pot fi de două feluri. Sunt cele metalice, care se spală ușor și cele sintetice sau de hârtie care trebuie înlocuite periodic.
Deci mare grijă la întreținerea hotei pentru a fi menținută performanțele ei. Altfel, mai ales dacă e o bucătărie deschisă, mirosurile se pot impregna în haine, pereți, paturi, fotolii și celelate tipuri de mobilier din casă.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: