La ce oră are loc meciul România-Cipru și ce televiziune îl transmite

echipa națională de fotbal a româniei

Foto: Federația Română de Fotbal

Ultimul meci al României din această ediție a Ligii Națiunilor are loc luni, 18 noiembrie, de la ora 21:45, când tricolorii vor înfrunta Cipru pe Arena Națională. Meciul va fi transmis de postul de televiziune Prima TV.

România se află pe locul întâi în grupa C2 din Liga Națiunilor, cu 12 puncte, după ce a obținut 4 victorii în tot atâtea meciuri. Kosovo, echipă cu care tricolorii s-au întâlnit vineri, se află pe locul 2, având 3 victorii și 9 puncte. Deocamdată, rezultatul meciului de vineri, când jucătorii kosovari au părăsit terenul și au refuzat să se întoarcă să termine partida, nu a fost încă decis.

Este foarte posibil ca la masa verde să se decidă în favoarea României (scor 3-0), ceea ce ar consolida poziția echipei pe locul întâi în grupă, aceasta ajungând la 15 puncte. Fotbaliștii kosovari s-au supărat după ce unii spectatori din public au început să strige „Serbia, Serbia”, după un conflict între Denis Alibec și căpitanul kosovarilor, Amir Rrahmani.

În ceea ce privește Cipru, echipa se află pe locul 3 în grupă, având două victorii (6 puncte). Lituania ocupă ultimul, loc cu 0 puncte. Până acum, România a învins Lituania cu 1-2 în deplasare, și cu 3-1 acasă. De asemenea, tricolorii au învins în deplasare atât Kosovo, cât și Cipru (scor 0-3 în ambele meciuri). Câștigătoarea grupei din Liga Națiunilor are o șansă în plus de a ajunge la barajul pentru Cupa Mondială din 2026, competiție care va fi organizată de Canada, Mexic și SUA în perioada 11 iunie – 19 iulie.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:



Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version