Consilierul lui Vladimir Putin pentru politică externă, Iuri Ușakov, transmite că o încetare temporară a focului i-ar oferi Ucrainei un „respiro” și că Moscova își dorește un acord pe termen lung care să țină cont de interesele sale.
„Am comentat în mod natural acordurile la care s-a ajuns cu privire la un armistițiu temporar, poziția noastră a fost conturată cu privire la faptul că acesta nu este altceva decât un răgaz temporar pentru armata ucraineană, nimic altceva”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului”, a declarat reprezentantul Kremlinului pentru canalul rusesc Rossiya-1.
„Credem că obiectivul nostru este în continuare o soluționare pașnică pe termen lung, depunem eforturi în acest sens, o soluționare pașnică care să ia în considerare interesele legitime ale părții noastre, preocupările noastre sunt cunoscute”, a continuat el, potrivit TASS.
Ușakov a criticat propunerea americano-ucraineană privind un armistițiu: „Aceștia sunt niște pași care imită acțiunile de pace, de care cred că nimeni nu are nevoie în această situație”.
Moscova speră că Washingtonul va ține cont de solicitările sale în procesul de rezolvare din Ucraina, a afirmat el.
„Am vorbit la diferite niveluri, inclusiv cu președinții, și ei cunosc poziția noastră. Aș vrea să cred că poziția va fi luată în considerare în cursul lucrărilor viitoare”, a mai spus reprezentantul Kremlinului.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: