Kovesi, lăudată de contracandidatul german: ”Am toată admirația pentru curajul și implicarea domniei sale”

Laura Codruț Kovesi FOTO: Adevarul.ro
Laura Codruț Kovesi FOTO: Adevarul.ro

Adres Ritter, candidatul german la șefia Parchetului European, a lăudat-o pe Laura Codruța Kovesi, spunând că este ”o onoare” să fie pe aceeași listă cu fostul șef al DNA.

“Este o onoare că aparţin acestui cerc de candidaţi şi că sunt pe aceeaşi listă cu doamna Kovesi”, a spus Andres Ritter, răspunzând unei întrebări a unui eurodeputat despre potenţiale presiuni politice.

Ritter a adăugat: ”Am toată admirația pentru curajul și implicarea domniei sale”.

Situația Laurei Codruța Kovesi, care este contestată vehement de europarlamentarii PSD, a fost comentată și de un membru al Comisiei LIBE, care va da azi votul pentru șefia Parchetului European.

Europarlamentarul ALDE Sophie in ‘t Veld crede că România nu se comportă demn de președiniția UE.

„Este de neacceptat”, a declarat Sophie in ‘t Veld despre această atitudine a europarlamentarilor români la postul de radio BNR, adăugând ”Extrem de stupid, e atât de clar la vârf. Toate statele membre fac jocuri, dar sunt competente politic”.

După audierile care au avut loc marți în comisiile reunite pentru drepturi și libertăți civile (LIBE) și pentru control bugetar (CONT), urmează ca membrii comisiei LIBE să voteze în privința celor trei candidați pentru postul de procuror-șef al Parchetului European: Laura Codruța Kovesi (România), Jean-François Bohnert (Franța) și Andres Ritter (Germania).

Pe 20 februarie, Laura Codruța Kovesi s-a clasat pe locul doi, la egalitate cu candidatul Germaniei, în cadrul votului în COREPER, care reunește ambasadorii statelor Uniunii Europene la Bruxelles.

Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.