Kovesi, despre sesizarea la CEDO: „Doresc stoparea îngenuncherii procurorilor”

Laura Codruț Kovesi FOTO: Adevarul.ro
Laura Codruț Kovesi FOTO: Adevarul.ro

Fosta șefă DNA, Laura Codruța Kovesi, a explicat, miercuri dimineață, de ce a sesizat CEDO după revocarea sa din funcția de procuror-șef al DNA.

Nu este vorba despre bani. Prin cererea pe care am formulat-o nu am solicitat plata unor despăgubiri, ci vorbim despre o chestiune de principiu. Am solicitat CEDO să constate că mi-au fost încălcate, în această procedură de revocare, anumite drepturi fundamentale, cum sunt dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, dreptul la un recurs efectiv”, a declarat fosta șefă a DNA.

Kovesi a mai spus că nu a avut posibilitatea să intervină în proces și să își facă apărarea și este mai mult „o chestiune de principiu”.

Într-o procedură în care eu nu eram parte, nu am fost citată, nu am avut dreptul să îmi fac apărarea, nu am avut posibilitatea să intervin în proces, mi s-a aplicat o sancțiune a revocării de către CCR, cu toate că în legea CCR această atribuție de revocare sau de sancționare a procurorilor cu funcții de conducere nu este prevăzută.

Deci este o chestiune de principiu. Mai mult decât atât, este o decizie care a fost definitivă, ea nu poate fi atacată. Doresc stoparea îngenuncherii procurorilor, doresc stoparea aplicării unei astfel de proceduri abuzive și altor procurori cu funcții de conducere, pentru că această decizie poate fi invocată ca precedent pentru revocarea oricărui procuror care deține o funcție de conducere în Ministerul Public”, a mai spus L. C. Kovesi.

Președintele Klaus Iohannis a semnat decretul de revocare a Laurei Codruța Kovesi din fruntea DNA pe 9 iulie, în urma unei decizii a Curții Constituționale.

În acțiunea pe care Kovesi a trimis-o la sfârșitul anului trecut la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului se spune că decizia unilaterală a CCR nu i-a oferit o cale de a o contesta, așa cum prevede Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.