Klaus Iohannis îşi lansează volumul autobiografic „Pas cu Pas” la Gaudeamus

klaus iohannis
Klaus Iohannis își lansează volumul autobiografic "Pas cu pas". Foto: Pagina de Facebook Klaus Iohannis

Preşedintele ales al Românei, Klaus Iohannis, va fi prezent mâine, de la ora 17.30, la standul editurii Curtea Veche Publishing de la Târgul Internaţional Gaudeamus – Carte de învăţătură, unde își va lansa volumul său autobiografic „Pas cu pas”.

Evenimentul de lansare a volumului „Pas cu Pas” va include şi o sesiune de autografe. Târgul Internaţional Gaudeamus – Carte de învăţătură  va avea loc în perioada 19 – 23 noiembrie în Pavilionul Central (A) al Complexului Expoziţional Romexpo din București.

În cele peste 200 de pagini ale volumului, Klaus Iohannis prezintă atât întâmplări din culise, cât şi momente mai puţin cunoscute din viaţa publică. Pentru prima dată, noul preşedinte al României vorbeşte deschis, într-un volum autobiografic, despre copilărie, adolescenţă, sora și soţia sa, despre studenţia petrecută la Cluj şi despre cariera în învăţamânt, relatează mediafax.ro.

„Am adunat în această carte momente din viaţa publică, încercând să refac, din ceea ce a selectat memoria, traseul profesional care m-a adus de la catedra de fizică la ipostaza de candidat pentru preşedinţie. Am inclus în ea şi lucruri personale, dar nu am făcut-o neapărat pentru a răspunde curiozităţii celorlalţi. Am recuperat acele întâmplări, întâlniri sau detalii care au spus ceva despre felul în care m-am format, despre valorile pe care le-am preţuit. Identitatea mea personală a umplut, prin intermediul faptelor, dar şi prin aceste principii în care am crezut, rolul de persoană publică pe care l-am ocupat mai bine de paisprezece ani”, spune Klaus Iohannis, citat într-un comunicat al editurii Curtea Veche.

Klaus Iohannis: „Ne-am înscris, pas cu pas, pe drumul care trebuie”

„A venit timpul ca valorile performanţei să fie puse în acţiune tocmai pentru ca aspiraţiile de atâta amar de timp să se transforme, în sfârşit, în realităţi palpabile: stabilitate economică, bunăstare şi certitudinea că ne-am înscris, pas cu pas, pe drumul care trebuie”, continuă el.

Volumul este disponibil pe site-ul www.curteaveche.ro şi va putea fi cumpărat şi de la standul Curtea Veche Publishing de la Târgul Internaţional de Carte Gaudeamus, la preţul de 15 lei.

klaus iohannis
Volumul „Pas cu pas”. Foto: Editura Curtea Veche

Klaus Iohannis este primarul municipiului Sibiu, preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL) şi preşedintele ales al României. S-a născut pe 13 iunie 1959, la Sibiu, a urmat Liceul „Samuel von Brukenthal” şi a absolvit cursurile Facultăţii de Fizică la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. Între 1983 şi 1989 a fost profesor la diferite şcoli şi licee din Sibiu şi din împrejurimi, iar, între 1989 şi 1997, a predat fizica la Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal” din oraşul natal.

În 1990 a devenit membru al Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR), formaţiune al cărei preşedinte a fost între anii 2002 şi 2013. Din 1997, a fost inspector în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Sibiu, iar în 1999 a devenit inspector general. Un an mai târziu, a fost ales primar al Sibiului, funcţie pe care o ocupă de 14 ani, câştigând patru mandate până în prezent. Este căsătorit, din 1988, cu Carmen Iohannis, profesoară de limba engleză. În 2013 a devenit membru PNL şi prim-vicepreşedinte al partidului, iar, în iunie2014, a fost ales preşedinte al acestui partid. Klaus Iohannis a fost unul dintre artizanii fuziunii dintre PDL şi PNL.

Klaus Iohannis a obţinut 54,50% din voturi la turul doi al alegerilor prezidenţiale, conform rezultatelor parţiale anunţate, ieri, de BEC, după centralizarea a 99,07% din procesele verbale, el fiind votat de peste 6,2 milioane de alegători.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.