Klaus Iohannis, internat și operat la Spitalul de Urgență

scrisoare deschisă către klaus iohannis

Foto: Facebook

Președintele României, Klaus Iohannis, a fost internat joi, 25 octombrie, la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” pentru o intervenție chirurgicală la umărul stâng, anunță Administrația Prezidențială într-un comunicat de presă.

„Intervenția s-a desfășurat conform protocolului medical, cu rezultate foarte bune”, se mai arată în comunicat.

Potrivit instituției, președintele României este apt medical pentru îndeplinirea atribuţiilor funcţiei, starea sa de sănătate fiind optimă.

Spitalul Militar a transmis că președintele a fost supus unei intervenții minim invazive artroscopice la umărul stâng.

„Intervenția a decurs fără probleme. Pacientul urmează tratament antialgic, antiinflamator și antibioterapie cu spectru larg, începând, încă din această seară, în post-operator, procedurile de recuperare fizică, conform protocolului aplicat în cazul unui astfel de tratament chirurgical”, au anunțat reprezentanții spitalului.

Anterior, președintele României a fost supus aceluiași tip de procedură minim invazivă artroscopică și pentru tratamentul afecțiunilor de la articulația umărului drept.


Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version