Președintele Klaus Iohannis a invitat, astăzi, partidele parlamentare pentru dezbateri în urma cărora să fie prezentat premierul viitorului Guvern.
Au participat toate partidele, mai puțin USR, care a anunțat că nu va trimite nicio delegație la Cotroceni.
Klaus Iohannis a început consultările la ora 12:00 cu delegația formată din PNL-PSD-UDMR și minorități. Echipa a fost formată din liderii Florin Cîțu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu, Paul Stănescu, Kelemen Hunor, Cseke Attila și Varujan Pambuccian, reprezentant al minorităților.
„Cred că e bine că am ajuns în faza asta, când se conturează formarea unui guvern”, le-a spus Klaus Iohannis membrilor delegațiilor, înainte de începerea discuțiilor.
Liderii celor trei partide s-au înțeles asupra împărțirii ministerelor și funcțiilor în viitorul Guvern.
Senatorul PNL Nicolae Ciucă, candidat al liberalilor la funcţia de premier, a confirmat că partidul care nu va avea premierul va deţine portofoliul Finanţelor, Transporturile şi Secretariatul General al Guvernului.
„Este foarte ușor de dedus că vom face în așa fel încât să avem premier PNL. E o formulă agreată, am precizat că partidul care dă premierul nu ia Finanțele. Este nevoie de foarte multă răbdare. E cât se poate de necesar să avem această răbdare, să avem încredere unii în ceilalți. Împărțirea s-a făcut ținând cont de ponderea parlamentară a fiecărui partid”, a spus Nicolae Ciucă, candidatul PNL pentru postul de premier.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: