Kaufland România anunță creșterea salariului minim al angajaților. De asemenea, compania va acorda tuturor angajaților săi o zi de concediu de odihnă în plus, se arată într-un comunicat de presă remis GreatNews.
Kaufland a luat decizia de a crește salariul minim pentru lucrătorii comerciali din magazine. Acesta va ajunge la suma de 2.000 de lei brut, incluzând tichete de masă.
În funcție de vechime, salariul unui lucrător comercial poate ajunge până la suma de 3.800 lei brut, aceasta cuprinzând sporuri și tichete de masă.
Potrivit Kaufland, creșterile salariale au loc periodic în companie, ultima fiind implementată în luna mai 2016. Noua majorare va avea loc efectiv de la 1 martie 2017.
Kaufland România anunță și creșterea perioadei minime de concediu de odihnă anual, de la 21 la 22 lucrătoare, acordând astfel angajaților săi o zi de concediu în plus.
“Credem că un mediu de lucru fresh te inspiră și te motivează, așa că ne-am dorit foarte mult să transformăm Kaufland în locul de muncă propice dezvoltării profesionale. Promovăm un stil de comunicare deschis, prin care să reducem barierele ierarhice, vorbim la per tu și încercăm să promovăm cultura ideilor proactive și chiar și a greșelilor. Personal, am o abordare de management în care sunt mai degraba coach, astfel încât echipa să aibă libertatea de a lua decizii și de a și le asuma. Cultura noastră este puternic axată pe oameni și punem preț pe dezvoltarea lor în companie. Avem o responsabilitate imensă față de echipa noastră, care vine odată cu statutul de cel mai mare angajator din România”, a declarat Marco Hössl, CEO Kaufland România.
În această perioadă, Kaufland face angajări în numeroase orașe din România, mai mici sau mai mari, pe posturi extrem de diverse, de la lucrători comerciali și casieri la șefi de tură, de departament sau manageri de magazin.
AICI puteți afla mai multe informații despre aceste locuri de muncă și puteți aplica.
Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.200 de magazine în 7 țări. Kaufland este prezent în România de 11 ani cu un număr de 110 magazine deschise și peste 15.000 de angajați.
Lidl a mărit salariile angajaților cu 30%. Cât se câștigă acum și ce posturi sunt disponibile
Dacă acest articol vi s-a părut util și vreți să fiți la curent și cu alte oferte de pe piața locurilor de muncă, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: