Judecătorii din Iași au decis că suspendarea cursurilor față în față nu e legală

coronavirus școală
Foto: Alexandra_Koch / pixabay.com

Tribunalul Iasi a decis joi, 19 noiembrie, că decizia luată de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență prin care cursurile școlare față în față au fost suspendate în municipiul Iași a fost nelegală, relatează ziaruldeiasi.ro.

Judecătorii au anulat articolele 8 și 9 din Hotărârea nr. 76/ 04.11.2020 a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi.

Cele două articole au următorul conținut:

„Art. 8 (1) Se suspendă temporar activitățile didactice care presupun prezența „față în față” din toate unitățile de învățământ preuniversitar de stat și private de pe raza municipiului Iași, aplicându-se scenariul 3 (activități/lecții online).
(2) Inspectoratul Școlar Județean Iași are obligația de a comunica prezenta hotărâre tuturor unităților de învățământ preuniversitar menționate în prezenta hotărâre, în vederea ducerii la îndeplinire.

Art. 9 Măsurile stabilite la art. 8 din prezenta hotărâre se aplică pentru o perioadă de 14 zile, respectiv 9.11.2020 – 22.11.2020, urmând a fi reevaluate la finalul acesteia”.

Hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență a fost atacată în instanță de mai multe școli și grădinițe particulare.

Potrivit sursei citate, decizia Tribunalului Iași nu este definitivă și nu produce efecte directe.

„Ziarul de Iași” mai notează că, ulterior hotărârii județene, a fost emis un ordin la nivel național prin care toate cursurile față în față au fost suspendate.

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.