Jucătoarea de handbal Iryna Glibko a murit la doar 34 de ani, anunță SCM Râmnicu Vâlcea

Foto: Pagina de Facebook SCM Râmnicu Vâlcea - Handbal feminin

Jucătoarea de handbal Iryna Glibko a murit la vârsta de numai 34 de ani, a anunțat clubul sportiv SCM Râmnicu Vâlcea.

Jucătoarea s-a stins din viață la 34 de ani, după ce a pierdut lupta cu o boală incurabilă.

Ea a activat în ultimii 12 ani în România, la Danubius Galați, CSM București, HCM Roman și SCM Râmnicu Vâlcea. A fost considerată una dintre cele mai valoroase și constante jucătoare străine din Liga Națională, potrivit „We Love Handball Romania”.

Născută la Odesa, în Ucraina, în 1990, Iryna Glibko a câștigat două titluri cu CSM și Vâlcea, iar în două ocazii a fost și golgheterul Ligii Naționale. Sportiva a jucat și pentru echipa națională de handbal a Ucrainei.

„Un adevărat lider pe teren și un suflet special în afara lui, Iryna a fost un exemplu de devotament, pasiune și profesionalism pentru toti cei care au interacționat cu ea. Prin felul său de a fi, dar și prin dăruirea sa, a lăsat o amprentă de neșters în amintirile tuturor celor care au avut privilegiul de a o cunoaște, ori de a lucra alături de ea.

Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea este profund recunoscătoare pentru toate momentele în care Iryna a fost alături de noi, pentru fiecare gol marcat și pentru fiecare zâmbet adus pe chipurile suporterilor roș-albaștri. Pierderea ei lasă un gol imens în inimile noastre, dar și în comunitatea handbalistică.

Gândurile și rugăciunile noastre se îndreaptă către familia ei și către toți cei dragi ei în aceste momente dificile.

Iryna, vei rămâne mereu în inimile noastre”, au scris reprezentanții SCM Râmnicu Vâlcea într-un mesaj publicat pe Facebook.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.