AcasăAlegerile editorilorJucării de 2000 de ani, descoperite de arheologii români

Jucării de 2000 de ani, descoperite de arheologii români

-

Șase jucării din vremea dacilor ar fi fost scoase la lumină de arheologii buzoieni, potrivit Știrile TVR. Acestea erau într-un vas de lut, iar specialiștii iau în calcul și posibilitatea ca acestea să fi fost folosite în practici magico-religioase.

Obiectele vechi de 2000 de ani au fost descoperite de arheologi în zona Pietroasele, la o adâncime de 1,20 de metri. În aceeași zonă, în urmă cu trei ani, a fost descoperit și un biberon antic. Piesele vor fi expuse la Muzeul Județean de Istorie Buzău.

Săptămâna trecută, Cezar Cioran, un tânăr pasionat de arheologie, a descoperit într-o comună din Iași, cu ajutorul unui detector de metale, nouă topoare antice de bronz, denumite de specialiști celturi.

Topoarele au fost extrase cu ajutorul unui excavator și a fost observată exact poziția în care au fost lăsate, în formă de cerc. Din acest motiv, specialiștii spun că e posibil ca topoarele să fi fost folosite la o ceremonie religioasă.

Întregul tezaur cântărește 2 kilograme și a fost evaluat la 8.000 de lei, din care, potrivit legii, 40% trebuie să-i primească cel care l-a descoperit. Topoarele de bronz vor fi expuse cu ocazia redeschiderii Palatului Culturii din Iași, care găzduiește Muzeul de Istorie a Moldovei.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Vă recomandăm și articolele de mai jos:

4 paşi cruciali pentru cei care vor să îşi deschidă un magazin online
Site-ul românesc de pe care cumperi fără bani
Povestea tinerei care la 21 de ani și-a deschis o școală de dans din fonduri europene
Mai multe magazine online din România acceptă plata cu Bitcoin

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

TOP. Județele unde s-au obținut cele mai multe medii de 10...

0
În acest an, 24 de elevi au încheiat probele scrise de la examenul de Bacalaureat cu media 10, a anunțat Ministerul Educației. Numărul candidaților...

Chiar vine apocalipsa fiscală? Cât este impozitul pe dividende și pe...

0
Creșterea impozitului pe dividende la 16% și a celui pe profit la 19% pare să fie una dintre măsurile asupra cărora partidele au căzut...

România și creșterea TVA. TOP 35 – care sunt țările europene...

0
Deși președintele Nicușor Dan a promis în campania electorală că TVA-ul nu va crește, mărirea taxei pe valoarea adăugată de la 19% la 21%...