Job pe care nimeni nu-l vrea. Salariu de 18.000 de euro și 3 luni de concediu

„Eu le pot oferi un venit cu adevărat uimitor de mare, incredibil. În ultimul an a crescut foarte mult numărul de pacienți care trec pragul cabinetului meu, iar asta înseamnă și mai mulți bani. Însă, la sfârșitul zilei îmi dau seama că e prea mult pentru mine”, se plânge doctorul Alan Kenny.

Medicul, în vârstă de 61 de ani, nu și-a mai luat concediu de ani buni și are în prezent pe listă peste 6.000 de pacienți. Caută de mai multă vreme un coleg și îi oferă echivalentul a peste 210.000 de euro anual. Însă, nimeni nu s-a arătat interesat să lucreze în orașul Tokoroa, din Noua Zeelandă, potrivit The Independent.

„Îmi place munca mea și aș dori să rămân în continuare, însă trebuie neapărat să reușesc să atrag aici medici. Până acum, orice încercare a fost ca și cum m-aș lovi cu capul de un zid de cărămidă”,  mai spune medicul.

Linda Reynolds, reprezentantă a direcției care se ocupă de problemele de sănătate în zona rurală din Noua Zeelandă, spune că medicii nu vor să meargă în această zonă în special din cauza faptului că este o localitate izolată, nu există opțiuni în ceea ce privește educația, iar nivelul de trai este mai scăzut, în comparație cu alte localități.

Tokora are o populație de aproximativ 15.000 de locuitori. Cei mai mulți lucrează la ferme, care sunt la marginea orașului sau la exploatarea plantațiilor forestiere. În apropiere de oraș se află destinații turistice precum Rotorua, Waitomo și Taupo.

Spitalul din Tokora este unul foarte mic raportat la numărul de locuitori. Are 21 de paturi pentru pacienți și patru pentru maternitate. Există și o zonă dedicată pentru urgențe, însă capacitatea este de doar cinci pacienți.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

https://greatnews.ro/lidl-face-angajari-mai-multe-orase-salariile-minime-au-crescut-cu-30/

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.