În ședința de Guvern de astăzi, 19 iulie, Executivul a votat o ordonanță de urgență care nu le mai permite ONG-urilor să devină administratori ai unei arii protejate.
Ordonanța votată azi modifică o lege mai veche (tot o ordonanță de urgență, mai exact Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice) și elimină din lista structurilor care pot administra o arie naturală protejată exact organizaţiile neguvernamentale.
Anterior, textul avea forma:
ART.18
(1) Administrarea ariilor naturale protejate şi a celorlalte bunuri ale patrimoniului natural aflate în reţeaua naţională de arii naturale protejate se face, potrivit legii, prin:
a) structuri de administrare special constituite, cu personalitate juridică, în subordinea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului şi pădurilor;
b) structuri de administrare special constituite, cu personalitate juridică şi aflate în subordinea unor regii autonome, companii şi societăţi comerciale naţionale, autorităţi ale administraţiei publice locale, servicii descentralizate ale administraţiei publice centrale, instituţii ştiinţifice de cercetare şi de învăţământ din sectorul public şi privat, muzee, organizaţii neguvernamentale, constituite potrivit legii şi aflate în coordonarea metodologică a autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului şi pădurilor;
Acum, articolul 18 are forma:
(1) Administrarea ariilor naturale protejate şi a celorlalte bunuri ale patrimoniului natural aflate în reţeaua naţională de arii naturale protejate se face, potrivit legii, prin:
a) structurile teritoriale din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate;
b) structuri de administrare special constituite, cu personalitate juridică, aflate în coordonarea/subordinea, după caz, a unor regii autonome, companii şi societăţi naţionale, autorităţi ale administraţiei publice locale, servicii descentralizate ale administraţiei publice centrale, instituţii ştiinţifice de cercetare şi de învăţământ din sectorul public şi privat, muzee constituite potrivit legii şi aflate în relaţie contractuală cu Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate;”
Parcul Natural Văcărești, în vizor
Această ordonanță de urgență riscă să afecteze gestionarea unuia dintre cele mai de succes exemple de arii protejate de la noi: Parcul Natural Văcărești, care a fost creat prin eforturile asociației cu același nume, și care este acum administrator al parcului pe o perioadă de 10 ani.
Odată cu noua ordonanță de urgență, la expirarea contractului (peste 9 ani mai exact), asociația nu va mai putea aplica pentru preluarea administrării parcului pe care l-a „descoperit” și „creat” deoarece legea îi va interzice acest lucru.
Situația este cu atât mai tristă cu cât banii pentru promovarea parcului și pentru montarea de panouri informative în zonă nu au venit de la stat, ci din sponsorizările și donațiile strânse de Asociația Parcul Natural Văcărești.
OUG elimină toți custozii de arii protejate din România
Dincolo de această modificare majoră a legislației, ordonanța de Guvern de astăzi elimină și custozii din gestionarea ariilor protejate.
În România există două modalități de gestionare a unei arii protejate: luarea în custodie și administrarea. Spre deosebire de administratorul unei arii protejate, custodele nu este obligat să înființeze o instituție numită Administrația (Parcului, de exemplu) și nici să aibă angajați și personal specializat. Custodele doar semnează un contract cu statul prin care se angajează să aibă grijă în locul statului de o anumită arie protejată. În România, astfel de custozi sunt ONG-uri, societăți comerciale, institute de cercetare, muzee, primării, asociații de vânători, Romsilva.
Prin noua lege, toți custozii din România sunt eliminați, iar ariile protejate respective vor trece în custodia „centralizată” a Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate. Agenția își va înființa niște structuri teritoriale, iar de la acea dată atribuțiile custozilor vor fi preluate de acestea.
Potivit lui Florin Stoican, președintele Asociației Parcul Natural Văcărești, în România există peste 300 de arii protejate date în custodie. 137 dintre acestea se află în custodia a 62 de ONG-uri.
Motivația Guvernului: trebuie deblocate proiectele de infrastructură
Pentru a justifica eliminarea custozilor, Guvernul arată în motivația care însoțește ordonanța de urgență că aceștia au creat numeroase blocaje: „Astfel, ariile naturale protejate sunt gestionate în mod neunitar de către aceștia, apărând astfel proiecte blocate, avize eliberate cu întârziere, avize neconforme cu legislația în vigoare, interpretări excesive și neunitare ale legislației”.
Guvernul mai arată că anumite proiecte de infrastructură trebuie deblocate de urgență, acestea neputând demara din cauză că nu au primit avize: „Majoritatea termenelor de realizare a proiectelor de infrastructură sunt blocate din cauza amânării sau prelungirii nejustificate a emiterii avizului de către custozii actuali, inclusiv a neemiterii avizului în cadrul procesului de obținere al actului de reglementare, de comunicare și cooperare cu custozii actuali, a lipsei de obligativitate de transmitere a informațiilor privind situația din teren. Astfel, în vederea eficientizării realizării proiectelor de infrastructură este necesară preluarea custodiei ariilor naturale protejate care necesită custode de către Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate, în vederea unei administrări unitare a acestor arii naturale protejate și a realizării proiectelor de infrastructură cu finanțare europeană în cadrul financiar 2014 – 2020”.
„Presiunea vine pentru proiecte ale unor potentați”
Florin Stoican spune încă că explicația Guvernului este ilară și că face parte din retorica politicienilor potrivit căreia nu avem autostrăzi din cauza urșilor sau a broaștelor.
„Eu nu am cunoștință de proiecte de infrastructură blocate din cauza unor arii protejate. Am auzit de mici modificări, dar nu blocări de către custozi”, spune el.
„Presiunea vine din acea direcție, dar nu pentru infrastructura mare, ci pentru proiecte ale unor potentați. Sunt custozi care și-au făcut treaba și nu au dat avize”, continuă Stoican.
Mai exact, nu au avizat, de exemplu, extinderea extravilanului în arii protejate, construirea de infrastructură de ski în aceste zone, pensiuni sau vile.
Însă odată cu dispariția custozilor, statul – prin Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate – va avea control total asupra ariilor protejate. Pe de altă parte, Agenția nu are capacitatea la momentul actual de a înlocui eficient toți acești custozi pe care îi elimină, mai crede Stoican.
Acesta a mai declarat că nu înțelege de ce legea a trebuit să treacă în regim de urgență, fără dezbatere. În plus, Guvernul putea foarte ușor să rezilieze contractul cu acei custozi care nu au performat.
„Practic dai la o parte niște oameni dedicați. E o situație la care nici nu mă gândeam”, a mai afirmat președintele Asociației Parcul Natural Văcărești.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: