Vaccinul Pfizer împotriva COVID-19 are o eficiență de doar 39% împotriva noii variante Delta, care tinde să devină dominantă la nivel mondial, se arată într-un raport al Ministerului Sănătății din Israel, relatează CNBC.
Partea pozitivă este că vaccinarea cu schemă completă (2 doze) continuă să fie foarte eficientă în a-i proteja pe oameni de formele grave ale bolii provocate de varianta Delta (vaccinul are o eficiență de 88% împotriva spitalizării și de 91% împotriva formelor severe), mai arată datele din Israel.
Aceste date se bazează pe un grup de persoane din Israel examinate în intervalul 20 iunie – 17 iulie, însă Guvernul din această țară nu a menționat numărul acestora.
Eficiența de numai 39% este mult mai mică față de cea de 64% anunțată tot de autoritățile din Israel în urmă cu două săptămâni.
De asemenea, o eficiență atât de scăzută împotriva infecției cu varianta Delta vine în contradicție și cu datele obținute în cadrul unui studiu din Marea Britanie, care a ajuns la concluzia că vaccinul Pfizer este eficient în proporție de 88% împotriva infecției simptomatice cu varianta Delta.
„Trebuie să avem în minte faptul că, în timp, eficiența vaccinurilor ar putea scădea”, a declarat pentru sursa citată Isaac Bogoch, profesor de boli infecțioase la Universitate din Toronto.
„Suntem în continuare în era COVID și orice se poate întâmpla”
El a subliniat faptul că vaccinurile sunt totuși foarte eficiente în a preveni infecțiile severe, ajutând sistemele de sănătate să nu se aglomereze cu bolnavi în timpul sezonului rece.
„Suntem în continuare în era COVID și orice se poate întâmpla. Trebuie să fim pregătiți și să fim receptivi la ideea că oamenii ar putea avea nevoie de un rapel la un anumit moment”, a mai spus el.
Varianta Delta s-a răspândit până acum în 104 țări, inclusiv în România. Vestul Europei trece în acest moment prin valul 4 al pandemiei însă, din fericire, numărul deceselor a rămas scăzut, în ciuda numărului mare de infectări.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: