Irina Begu, regina turneului de tenis de la București. A câștigat și la simplu, și la dublu

Australian Open 2019
Irina Begu. Foto: (Wikimedia Commons)

Irina Begu a reușit două victorii de senzație ieri, în finalele de simplu și de dublu, la turneul WTA de la București.

Irina-Camelia Begu, 26 de ani, a ajuns la cel de-al patrulea titlu la simplu în circuitul profesionist, triumful de la Bucureștii fiind primul pe zgură din cariera bucureștencei.

În finala cu talentata nemțoaică Julia Goerges, jucătoare cu nesfârșite probleme medicale în ultimii ani, Irina Begu a evoluat splendid și s-a impus în două seturi: 6-3, 7-5.

După finala de simplu, românca a reușit să câștige și trofeul destinat perechilor, alături de Raluca Olaru. Cele două s-au impus simplu, în două seturi câștigate la 3, în fața ”duetului” format din Elise Mertens (Belgia) și Demi Schuurs (Olanda).

Begu este prima jucătoare din România care câştigă atât titlul de simplu, cât şi pe cel de dublu la acelaşi turneu, după 1990.

Pentru Irina Begu, este al patrulea titlu WTA la simplu, după cele obţinute la Taşkent (2012), Seul (2015) şi Florianopolis (2016), toate pe ciment.

Irina ocupă poziția a 38-a în ierarhia mondială, fiind a doua cea mai bine clasată jucătoare din România, după Simona Halep, care e pe locul doi. Halep, care are două trofee cucerite la București, a lipsit de la turneul WTA al României în acest an.

Dacă acest articol vi s-a părut util, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.