ÎPS Teodosie, legat de subiectul bebelușului mort la botez: „Nu ne intimidăm, nu se schimbă nimic”

DNA cere arestarea la domiciliu a Arhiepiscopului Teodosie (Foto: observator.tv)
DNA cere arestarea la domiciliu a Arhiepiscopului Teodosie (Foto: observator.tv)

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, a declarat că regulile botezului nu trebuie schimbate, în urma cazului tragic al bebelușului mort după botez. Prelatul spune că procedurile apar în Sfintele Canoane și nu pot fi modificate oricum.

Patriarhia a transmis că există posibilitatea ca preotul să nu îl scufunde complet pe bebeluș în cristelniță, ci doar să îi toarne apa pe creștet. Întrebat la Antena 3 ce părere are despre inițiativa de schimbare a ritualului pentru ÎPS Teodosie s-a declarat împotrivă.

„Nu. Nicicum nu se schimbă ritualul. Pentru că… o să dau și temeiuri din Sfintele Canoane. Canoanele acestea referitoare la credință sunt valabile și peste 1000 de ani. De aceea nu vom schimba. Nu ne intimidăm. Așa a fost și cu lingurița. Păi cum să schimbi lingurița? Am explicat, lingurița e Maica Domnului. Înlocuiești pe Maica Domnului cu o femeie oarecare? Nici vorbă. Nu se schimbă nimic”, a spus Arhiepiscopul Tomisului.

Un bebeluș de o lună și jumătate din Suceava a ajuns în stare gravă la spital după ce preotul l-a scufundat complet în apă în timpul slujbei de botez. Luni dimineață a murit.

Din primele informații, la botez copilul ar fi fost scufundat complet în apă, la Biserica „Sf. Constantin și Elena” din cartierul Zamca din municipiul Suceava. Inițial, polițiștii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, dar în noile condiții fapta va fi încadrată la ucidere din culpă. Cercetările sunt în primă fază in rem, însă urmează a se îndrepta probabil spre preotul care a oficiat slujba, scrie Monitorul de Suceava.

​Preotul sucevean care a oficiat botezul în urma căruia un bebeluș și-a pierdut viața nu mai poate sluji. Până la finalizarea anchetelor dispuse în acest caz, el a fost suspendat din funcție, a declarat Vasile Bănescu, purtătorul de cuvât al Patriarhiei, într-o intervenție la Medika TV.

Reprezentanții Patriarhiei au transmis că Arhiepiscopia Sucevei va face o anchetă în acest caz, iar „poziția Patriarhiei Române este una de profundă compasiune față de familia copilașului decedat, atât de greu încercată acum și a cărei durere nici nu o putem înțelege deplin”.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.