AcasăSocialIon Iliescu a fost internat la Spitalul Elias

Ion Iliescu a fost internat la Spitalul Elias

-

Fostul președinte Ion Iliescu a fost internat la Spitalul Elias pentru analize. Potrivit reprezentanților Spitalului, Iliescu a ajuns pentru investigații medicale „în contextul unui sindrom febril recent instalat”.

Medicii spun că starea de sănătate a lui Ion Iliescu „evoluează favorabil”, iar „investigațiile și tratamentul vor fi continuate în condiții de internare”.

La începutul lunii aprilie, a fost operat de pericardită lichidiană – tamponadă cardiacă, la Spitalul C.C. Iliescu din Capitală. Pericardita este o inflamaţie a pericardului, învelișul subțire, format din două membrane, care acoperă inima.

Tamponada pericardică înseamnă imposibilitatea inimii de a pompa sângele și de a-l îndrepta spre sistemul intern de vene și artere. Când se acumulează mai mult lichid, presiunea internă a inimii crește.

Fostul președinte are 89 de ani și a mai fost operat la inimă, fiindu-i montate câteva stenturi, una dintre operații fiind făcută la Paris în 2007.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt cele 6 mari companii de stat din care Guvernul...

0
Guvernul Bolojan vrea să listeze la bursă mai multe companii de stat, precum CEC Bank, Portul Constanța sau Poșta Română, iar în cazul câtorva...

AUR, la cel mai mic scor măsurat de sondajele INSCOP în...

0
Partidul AUR a înregistrat cel mai mic scor din măsurătorile realizate de casa de sondaje INSCOP Research după alegerile prezidențiale din mai 2025, însă...

Premierul maghiar Viktor Orbán și-a recunoscut înfrângerea. Victorie zdrobitoare a partidului...

0
Premierul maghiar Viktor Orbán și-a recunoscut înfrângerea în alegerile parlamentare și l-a felicitat pe Péter Magyar, liderul partidului de opoziție Tisza.Partidul Tisza, condus de...