Președintele Klaus Iohannis a anunțat că, după ce a discutat cu experții, s-a decis redeschiderea piețelor la interior începând cu sfârșitul acestei săptămâni.
„Am putut să constatăm că în ultimele săptămâni numărul de persoane nou infectate a scăzut semnificativ.
Este adevărat că s-a testat mai puțin. Totuși, scăderea este clară. Această scădere se poate constata cam peste tot în Europa. Nu numai noi am luat măsuri ci și alții. Asta fiind constatată am discutat cu experții și am decis ca de la sfârșitul acestei săptămâni să fie redeschise piețele.
Aceasta este o veste bună și pentru producătorii care vor să vândă în piețe dar și pentru românii care vor să își facă cumpărăturile”, a declarat președintele Klaus Iohannis.
Piețele care funcționau în spații închise au fost suspendate la începutul lunii noiembrie. ”Din ce am înțeles, au fost mai multe raportări de amenzi date în piețe pentru nerespectarea regulilor. S-au văzut imagini și dacă comparăm imaginile din piețe cu imaginile din supermarket, poate că vom observa unele diferențe.
Era mai greu poate să se respecte regulile în piețe, în spațiile închise. Nu le puteam închide pe toate deodată, așa că am mers acolo unde s-a considerat că vulnerabilitatea este mai mare, dar unde se putea lucra alternativ, afară, deschis”, declara Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, după ce s-a luat decizia închiderii piețelor care funcționau în spații închise.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: