AcasăSocialIohannis: „Românii vor călători în Canada fără viză!”

Iohannis: „Românii vor călători în Canada fără viză!”

-

Canada va renunța la vizele pentru români, anunță președintele Klaus Iohannis. Practic, acest acord intră în vigoare începând cu 1 decembrie 2017 pentru toți românii și e valabil mai devreme, începând cu 1 mai, pentru cei care au mai vizitat această țară în trecut.

„Am o veste bună în această dimineaţă: s-a ajuns la un acord cu partea canadiană, un acord rezonabil pentru ambele părţi şi în acest fel suntem în situaţia foarte potrivită pentru discuţia de astăzi să ne retragem rezerva pe care am declarat-o faţă de CETA.

România nu mai are niciun fel de obiecţiuni faţă de Acordul Comercial cu Canada”, a declarat preşedintele la Bruxelles.

Acordul mai prevede că se poate reveni asupra deciziei dacă numărul de imigranți ilegali este foarte mare, însă doar în primii trei ani de la ridicarea vizelor.

În ultimele zile, România a anunțat că blocheză acordul de liber schimb dintre UE și Canada din cauza faptului că nu sunt ridicate vizele pentru țara noastră.

Semnarea acestui acord de liber-schimb cu Canada este prevăzută în 27 octombrie, în cadrul unui summit UE-Canada care va avea loc la Bruxelles, în prezența premierului canadian Justin Trudeau.

Negocierele cu partea canadiană în ceea ce privește vizele au început să fie intensificate în urma unei vizite a premierului Dacian Cioloș la Ottawa, unde s-a întâlnit cu premierul canadian Justin Trudeau. Apoi, în septembrie, la New York, cei doi s-au întâlnit din nou și au apreciat că se conturează un acord de ridicare a vizelor pentru românii care vor să călătorească în Canada.

În această țară există o comunitate de aproximativ 200.000 de români.

Recomandările editorilor GreatNews: 

Filmul care îți arată viața secretă din Munții Carpați

https://greatnews.ro/caz-grav-din-cauza-rujeolei-un-adolescent-a-murit/

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Tăierea pensiilor speciale, misiune imposibilă pentru Guvernul Bolojan? Toate încercările de...

0
În ultimii ani, partidele politice din Parlament au încercat de mai multe ori să reformeze sistemul pensiilor speciale ori să reducă aceste pensii prin...

Prăbușirea celui mai mare partid din România. PSD, aproape de a...

0
PSD, cel mai mare partid din România, ar obține doar 13,7% din voturile românilor dacă duminica viitoare ar fi alegeri, arată un sondaj de...

De ce sunt proteste la sediile ANAF

0
Mai mulți angajați ai ministerului de Finanțe, dar și de la instituții precum ANAF, Trezorerii și Direcția Națională Antifraudă au început să protesteze marți...