Iohannis a anunțat ce partid preferă la guvernare. Când va desemna premierul

FOTO: presidency.ro klaus iohannis

FOTO: presidency.ro

Președintele Klaus Iohannis a susținut vineri, 11 octombrie, o declarație de presă la Palatul Cotroceni, după ce ieri Guvernul Viorica Dăncilă a fost demis prin moțiune de cenzură în Parlament.

„Ne îndreptăm spre un Guvern PNL sau în jurul PNL”, a declarat președintele, care a adăugat că nu își dorește un „guvern de PSD-iști”.

El a mai spus că luni sau marți va avea o propunere de prim-ministru.

Legat de alegerile anticipate, el a declarat că este în favoarea lor, însă sunt foarte greu de organizat deoarece pentru a se ajunge acolo ar trebui ca două Guverne succesive formate în jurul a 2 premieri desemnați de președinte să nu fie votate în Parlament.

„Alegerile anticipate se realizează foarte greu și numai cu acordul și sprijinul concret al unei majorități solide în Parlament”, a menționat Iohannis.

El a mai spus că se poate relua tema anticipatelor după alegerile prezidențiale: „Acum nu se poate purta această discuție. Dacă ar pica două propuneri pe care le-aș face în perioada imediat următoare, acest guvern interimar Dăncila ar rămâne în funcție, lucru inacceptabil și de neimaginat, și ar rămâne în funcție până când s-ar organiza alegeri anticipate, undeva în primăvară. Acest scenariu ar adânci România într-un haos de nedescris. Acum avem nevoie de un guvern rapid instalat”.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:



Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version