Iohannis, despre o posibilă revocare a lui Kovesi: „Nu văd motive”

Klaus Iohannis FOTO: Presidency.ro

Klaus Iohannis FOTO: Presidency.ro

Președintele Klaus Iohannis a declarat că „nişte penali fac o încercare disperată să atace şi să discrediteze DNA şi conducerea DNA” și din punctul său de vedere asta demonstrează că „DNA face o treabă bună”.

„După părerea mea, această încercare e jalnică şi neconvingătoare, iar opinia mea despre munca DNA o cunoaşteţi, dar îmi face plăcere să o repet. După părerea mea, DNA şi conducerea DNA fac o treabă foarte bună, iar acest atac, sau încercare de atac din partea unor penali e de natură să îmi confirme că DNA face o treabă bună.

În această după-amiază am avut o întâlnire, i-am primit pe doamna Dăncilă şi pe Dragnea, aici la Cotroceni, întâlnirea a fost planificată din seara când a avut loc depunerea jurământului din partea noului Guvern şi rostul a fost de a defini cadrul colaborării instituţionale între mine şi noul Guvern.

Am discutat în cadrul întâlnirii despre nevoie de colaborare în unele proiecte care sunt de importanţă naţională şi aş menţiona câteva pe care le-am şi discutat.

Am discutat şi despre justiţie şi mi-am exprimat şi nemulţumirea că există un nou scandal legat de justiţie, legat de DNA, în spaţiul public. Doamna prim-ministru mi-a relatat foarte pe scurt că a avut o discuţie cu Tudorel Toader, căruia îi lasă mână liberă în ce priveşte această chestiune vizavi de DNA şi la puţin timp după aceea aţi putut urmări poziţia ministrului, care ne-a informat că ne va informa”, a declarat președintele Klaus Iohannis, la Cotroceni.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că, personal, nu vede motive de revocare din funcţie a procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi.

„Asta cu revocarea constat că e o procupare intensă în spaţiul public. Momentan nu văd motive de revocare, dar s-ar putea să existe unele pe care nu le cunosc eu şi pe care le cunoaşte ministrul Justiţiei. În acest caz, domnul ministru al Justiţiei ar veni extrem, extrem de bine documentat dacă ar face o astfel de propunere.

Acum nu cunosc motive de revocare. Cum s-a aflat că nu a existat niciun control la DNA în afara celui din vara anulu trecut, nu a existat nicio discuţie la nivelul DNA, m-ar surprinde ca cvasi-peste noapte să apară motive serioase şi bine fundamentate pentru o ipotetică solicitare de revocare”, a declarat Klaus Iohannis, răspunzând unei întrebări a jurnaliştilor.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:



Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version