Iohannis a chemat-o pe Dăncilă la Cotroceni

FOTO: Presidency.ro klaus iohannis viorica dăncilă
FOTO: Presidency.ro

Președintele Klaus Iohannis a chemat-o pe Viorica Dăncilă la discuții, la Palatul Cotroceni, după ce în spațiul public au apărut informații despre o posibilă Ordonanță de Urgență cu privire la grațierea și amnistierea mai multor fapte penale. Informația este dată pe surse de jurnaliștii de la Hotnews.ro.

Guvernul condus de Viorica Dăncilă are astăzi programată o ședință la ora 14:00. Ordinea de zi încă nu a fost făcută publică, iar Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu au negat că s-ar pregăti o ordonanță de urgență cu privire la grațiere și amnistie.

Eurodeputatul Cătălin Ivan, ales pe listele PSD, spune că „Liviu Dragnea își dorește această OUG”.

„Eu am convingerea fermă că se doreşte o astfel de Ordonanţă, gen OUG 13 şi că s-a lucrat la ea şi că este un plan în lucru, în desfăşurare (…). Cred însă că acum faţă de anul trecut e mai puţin posibil ca o astfel de OUG să fie votată în Guvern, pentru că ne apropiem de anul 2019 şi sunt alegeri prezidenţiale, iar ambiţiile lui Tăriceanu de a candida şi de a lua voturi şi din stânga şi din dreapta sunt evidente, sunt asumate, practic.

Deşi nu a spus cu subiect şi predicat, toată lumea ştie că acesta îşi doreşte să candideze, iar o Ordonanţă de Urgenţă trecută acum prin Guvern, cu susţinerea ALDE şi evident a ministrului Justiţiei asumat de ALDE ar fi un dezastru electoral pentru Tăriceanu”, a declarat Ivan, potrivit Hotnews.ro.

Primele informații legate despre o posibilă OUG pe tema grațierii și amnistierii au fost publicate, pe surse, de G4Media.ro. Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu ar fi discutat luni despre acest subiect.

Fostul ministru al Educației din Executivul condus de Victor Ponta, Remus Pricopie, a tras un semnal de alarmă și i-a recomandat Vioricăi Dăncilă să nu își asocieze numele cu un astfel de act normativ.

„Dacă aceste informații se confirmă, trag un semnal de alarmă privind gravitatea momentului. Îi recomand doamnei Prim-ministru Viorica DĂNCILĂ să nu își asocieze numele cu un astfel de act normativ, într-un context care nu îi justifică urgența și pe teme atât de importante pentru democrația din România.

Dacă își va asuma o astfel de decizie, nu numai că vom asista la noi tensiuni sociale, dar vom deschide un nou capitol care va fi consemnat de istorie ca practică nedemocratică”, scrie Remus Pricopie, pe pagina sa de Facebook.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.