Intră în vigoare noi restricții pentru populație. 10 lucruri pe care trebuie să le știi

Foto: Captură Facebook

Ministrul de Interne Marcel Vela a prezentat în seara zilei de marți, 24 martie, noile restricții cuprinse în Ordonanța militară numărul 3.

Măsurile au rolul de a combate răspândirea coronavirusului pe teritoriul României.

Iată cele mai importante prevederi ale ordonanței:

1. Se interzice circulația tuturor persoanelor în afara locuinței, gospodăriei, cu următoarele excepții:

– deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință / gospodărie și locul / locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi

– deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie, domestice, precum și de bunuri necesare desfășurării activității profesionale

– este permisă deplasarea pentru asistență medicală, asistență ce nu poate fi amânată și nici realizată la distanță

– sunt permise deplasările din motive justificate precum îngrijirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități, deplasările scurte, în apropierea locuinței / gospodăriei, legate de activitatea fizică, individuală a persoanelor – sunt excluse toate activitățile sportive de echipă, ca de exemplu fotbalul

– deplasarea în scopul donării de sânge la centrele de transfuzii sangvine, deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat, deplasarea pentru realizarea de activități agricole sau deplasarea producătorilor agricoli pentru comercializarea de produse agro-alimentare

Pentru a demonstra că se deplasează pentru unul dintre motivele indicate mai sus, persoanele trebuie să completeze o declarație pe proprie răspundere sau să prezinte o adeverință de la angajator.

2. Circulația persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani, în afara locuinței sau a gospodăriei, este permisă numai într-un interval orar, între ora 11 și 13, strict pentru următoarele motive:

– deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie domestice

– deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, deplasarea din motive justificate precum îngrijirea unui minor, asistența altor persoane vârstnice, bolnave sau cu dizabilități

– deplasări scurte, în apropierea gospodăriei / locuinței legate de activitatea fizică individuală a persoanelor – sunt excluse activitățile fizice colective,

– deplasări scurte, în apropierea gospodăriei / locuinței, pentru nevoie animalelor de companie / domestice

3. Circulația persoanelor în vârstă de peste 65 de ani este permisă și în afara intervalului de timp 11 – 13 dacă acest lucru se face în interes profesional ori pentru realizarea de activități agricole

De exemplu, medicii, oamenii de afaceri, profesorii, oamenii de știință, agricultorii care dovedesc că sunt implicați în activități didactice, profesionale, economice, pot să părăsească locuința și în afara intervalului 11-13.

4. Pentru verificarea deplasării angajații prezintă legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator. Adeverința nu are nevoie de ștampilă.

5. Persoanele fizice, cele autorizate, titularii întreprinderilor individuale, membrii întreprinderilor familiale, liberprofesioniștii și persoanele care practică activități agricole trebuie să prezinte o declarație pe proprie răspundere completată în prealabil atunci când părăsesc locuința.

Declarațiile trebuie să cuprindă numele, prenumele, data nașterii, adresa locuinței, motivul, locul deplasării, data și semnătura.

Adeverința eliberată de angajator sau declarația pe propria răspundere pot fi prezentate personalului autorităților abilitate și prin intermediul telefonului, tabletei sau oricărui dispozitiv electronic similar.

Această măsură se aplică de mâine, 25 martie, începând cu ora 12.

6. Se instituie măsura izolării la domiciliu sau după caz a carantinării pentru toate persoanele care intră în România.

Măsura se aplică tot de mâine, 25 martie, de la ora 12.

7. Instituțiile publice și operatorii economici au obligația de a marca zona destinată accesului cetățenilor și clienților, instituțiile – suprafața de relații cu publicul, cele economice – suprafața de vânzare, cu semne vizibile care să orienteze persoanele în respectarea unei distanțe de siguranță de minimum 1,5 metri.

8. Administratorii piețelor agro-alimentare au obligația de a organiza activitatea de vânzare astfel încât să se păstreze distanța socială între producătorii agricoli, comercianți și cumpărători.

Comercianții și producătorii agricoli aflați în piețe agro-alimentare sunt obligați să adopte măsuri de protecție, respectiv să poarte mănuși și măști.

9. Se suspendă toate zborurile efectuate de operatori economici aerieni spre Franța și Germania, și din Franța și Germania către România, pentru toate aeroporturile din România, pentru o perioadă de 14 zile.

Măsura nu se aplică zborurilor efectuate cu aeronave de stat, zborurilor de transport de marfă și corespondență, umanitare sau care asigură servicii medicale de urgență, precum și celor tehnice necomerciale.

Măsura se va aplica începând de mâine, 25 martie, ora 23.00

10. Suspendarea temporară a activității comerciale în mall-uri nu se aplică vânzării produselor electronice și electrocasnice de către operatorii economici care asigură și livrarea la domiciliul sau sediul cumpărătorului, și nici vânzării produselor și serviciilor de optică medicală.

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.