INTERVIU. Pasionat de gaming, un licean și-a creat propriul joc, ZigCar Blade

Robert Medrea
Robert Medrea

Robert Medrea, în clasa a IX-a la Liceul Tehnologic din Sebeș, a lansat un joc unic de tip Arcade, care poate fi descărcat din Google Play.

Liceanul povestește, într-un interviu acordat GreatNews, cum a început aventura în gaming, de la a învăța de unul singur programare, până la a-și crea și lansa propriul joc.

GreatNews: Care este publicul jocului ZigCar Blade?

Robert Medrea: ZigCar Blade este un joc destinat tuturor copiilor, indiferent de vârstă, deoarece este un joc care îți antrenează atenția, logica și strategia. Jocul în momentul de față are aproximativ 500 de descărcări, are doar recenzii bune (4,7/5). Se poate găsi pe Google Play și curând va apărea și pe App Store.

GreatNews: Cât timp ai investit în crearea jocului? Ai avut surse de inspirație?

Robert Medrea: Dezvoltarea jocului a cuprins mai multe etape, în primul rând studiatul a durat o perioadă destul de lungă, însă dezvoltarea propriu-zisă a avut o perioadă de aproximativ o lună. Insipirația a venit venit singură, nu am avut exemple.

GreatNews: Cum ai învățat programare?

Robert Medrea: Am învățat singur, nu am avut mentori, însă asta nu m-a oprit să încep să învăț, de la 12 ani.

GreatNews: Ce pasiuni mai ai? Care sunt jocurile tale preferate?

Robert Medrea: Mai sunt pasionat de motociclete și tehnologie, printre altele. Nu am un joc preferat, singurul este jocul pe care am reușit să-l dezvolt.

GreatNews: Ce planuri de viitor ai?

Robert Medrea: Aș vrea să urmez o facultate de informatică sau să urmez o facultate în domeniul apărării, pentru trupele speciale (SIAS).

Jurnalist GreatNews, debutat în presa scrisă în 2003, pentru publicații precum Opinia Studențească, Elle, Evenimentul Zilei sau Dilema Veche. Crede că jurnalismul practicat cu integritate este cea mai frumoasă meserie din lume.