AcasăAlegerile editorilorInsula Belina s-a întors la Apele Române. Prejudiciul rămâne

Insula Belina s-a întors la Apele Române. Prejudiciul rămâne

-

Consiliul Județean Teleorman a votat revenirea Insulei Belina și Brațului Pavel la Apele Române, după ce acestea fuseseră transferate, în urmă cu cinci ani, către compania Tel Drum.

Proprietățile au fost folosite ani buni de familia Dragnea pentru partide de pescuit. În cazul Insulei Belina, DNA i-a trimis în judecată în această vară pe fostul secretar de stat Sevil Shhaideh și pe fostul președinte al CJ Teleorman, Adrian Gâdea.

În 2013, Consiliul Județean Teleorman a primit domeniul dunărean, printr-o Hotărâre de Guvern, cu scopul de a construi aici un parc de agrement pentru public. În schimb, Insula Belina și Brațul Pavel s-au transformat într-un domeniu privat de pescuit.

Revenirea domeniului în administrația Apelor Române vine tocmai pentru că nu s-a realizat niciunul dintre obiectivele de inters public.

Procurorii susţin că în anul 2013, prin acţiunea concertată a unor persoane cu funcţii publice, părţi din insula Belina şi Braţul Pavel, situate în albia minoră a Dunării, au trecut ilegal din proprietatea statului în proprietatea judeţului Teleorman şi în administrarea CJ Teleorman. După doar câteva zile, cele două proprietăţi, cu suprafaţă de 278,78 de hectare şi, respectiv, 45 de hectare, au fost închiriate tot ilegal unei firme private.

Cele două proprietăți nu puteau fi trecute în proprietatea unui consiliu județean prin hotărâre de guvern, ci doar prin lege.

Din anchetă a reieşit că, în urma faptelor săvârşite de Sevil Shhaideh, Adrian Gâdea şi Ionela Stoian, a fost cauzat statului român un prejudiciu de 3.237.800 de lei, reprezentând valoarea totală a celor două bunuri imobile ieşite din patrimoniul său, la care se adaugă 248.126,334 lei reprezentând echivalentul a 50% din suma provenită din cele trei contracte de închiriere, care trebuia încasată de bugetul de stat în perioada 16 ianuarie 2014 – 23 aprilie 2018.

”Corelativ, judeţul Teleorman a obţinut un folos patrimonial de 3.237.800 lei, cât reprezintă valoarea totală a celor două bunuri imobile intrate în patrimoniul lui şi un folos patrimonial în cuantum de 496.252,668 lei, echivalentul sumei provenind din contractele de închiriere, sarcini ale imobilelor”, a comunicat DNA.

Dosarul este la Tribunalul București.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Sorin Breazu
Sorin Breazuhttp://greatnews.ro/
Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...

Ce posturi se desființează și unde se taie. 9 măsuri din...

0
În lipsa unei reforme administrativ-teritoriale reale, care ar implica desființarea comunelor cu număr foarte mic de locuitori, comasarea mai multor localități pentru a reduce...