AcasăFapt diversO fotografie realizată de un inginer român i-a uimit pe cei de...

O fotografie realizată de un inginer român i-a uimit pe cei de la National Geographic

-

muntii_rodnei_ovidiu_lazar
Apus în munţii Rodnei. Foto: Ovidiu Lazăr

Un inginer în vârstă de 39 de ani a fost omul potrivit la locul potrivit, pentru a surprinde o imagine rară în Munţii Rodnei, din nordul Carpaţilor Orientali.

Ovidiu Lazăr lucrează în industria cărnii, la o companie din Cluj-Napoca. În urmă cu doi ani, bistriţeanul a simţit că are mare nevoie de o activitate care să îl facă să uite de stresul cotidian, iar câţiva prieteni l-au invitat la o tură montană.

Ovidiu a acceptat cu greu, dar nu a regretat acea aventură. A mers cu prietenii în Retezat şi s-a îndrăgostit iremediabil de peisajele montane. În ultimul an, a vizitat o mulţime de munţi din România, dar a mers în ture foto şi în munţii din Italia, Maroc, Norvegia, Islanda şi Elveţia.

Deşi nu a urmat niciun curs de fotografie, sfaturile altor fotografi şi învăţatul din greşeli l-au ajutat să facă imagini din ce în ce mai bune, mai inspirate.

Pentru a avea o condiţie fizică cât mai bună, condiţie obligatorie pentru un iubitor de munte, Ovidiu s-a lăsat şi de fumat, arată adevarul.ro.

Anul trecut, după o tură montană în munţii preferaţi (Rodnei), bistriţeanul a surprins o imagine absolut incredibilă. Imaginea a fost realizată într-o seară din toamna lui 2013, cu puţin timp înainte de apusul soarelui.

După ce o verişoară i-a făcut cont pe National Geographic, Ovidiu a început să încarce imagini surprinse de el, pentru a vedea ce reacţii stârnesc printre pasionaţii de fotografie ai revistei, mulţi dintre ei fotografi profesionişti.

Editorii National Geographic au ales poza cu apusul din Munţii Rodnei şi au postat-o pe siteul revistei. Fotografia a fost inclusă într-o serie de imagini, grupate sub numele de “Ora de aur” (instantanee suprinse fie la apus, fie la răsărit de soare).

Dacă v-a plăcut acest articol și doriți să fiți la curent cu lucrurile bune care se întâmplă în România, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de știri pozitive de pe pagina noastră de Facebook.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Dan Arsenie
Dan Arseniehttp://greatnews.ro
Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...