O româncă vrea să-i strice ziua Serenei Williams. Americanca n-a mai jucat la Indian Wells din 2001, când a părăsit terenul plângând

Serena Williams a fost eliminată(2014.usopen.org)

Americanca Serena Williams, liderul autoritar al tenisului mondial, va juca, la noapte, primul ei meci la Indian Wells după 14 ani. Adversară îi va fi românca Monica Niculescu.

Turneul organizat în orășelul californian Indian Wells, care are o populație de aproape cinci mii de suflete, este considerat cel mai important eveniment din lumea tenisului după competițiile de Grand Slam.

Asistențele la Indian Wells sunt uriașe, iar arena centrală are 16.100 de locuri, fiind a doua ca mărime din lume, după ”Artur Arshe Stadium” din New York. Premiile sunt pe măsură: peste șase milioane de dolari, atât pentru întrecerea fetelor, cât și pentru ce a băieților.

Serena Williams, care este de ani buni, cea mai importantă figură în tenisul american, nu a mai călcat, însă, pe cimentul încins de la Indian Wells din 2001, când a cucerit al doilea său titlu, după o finală cu Kim Clijsters. Avea doar 19 ani.

Motivul? În semifinalele din acel an, Serena ar fi trebuit să o întâlnească pe sora ei, Venus, însă aceasta a refuzat să joace și s-a retras din competiție. A urmat un întreg scandal, cu acuzații de aranjamente și insulte rasiste din partea publicului, care s-a simțit înșelat de surorile Williams.

Imediat după turneu, Serena și Venus au anunțat că nu vor mai participa vreodată la Indian Wells, însă în urmă cu o lună, liderul mondial a spus că va înceta boicotul. Venus a refuzat să revină.

Așa arată complexul de la Indian Wells, unul dintre cele mai frumoase din lumea tenisului
Așa arată complexul de la Indian Wells, unul dintre cele mai frumoase din lumea tenisului

”Mi-a fost foarte greu în vestiarul de la Indian Wells. Am plâns ore întregi acolo după ce am câștigat turneul din 2001”, povestea Serena pentru revista ”Time”. ”Îmi amintesc drumul pe care l-am făcut înapoi, spre Los Angeles, și că mă simțeam de parcă pierdusem cel mai mare meci din cariera mea, nu doar o partidă de tenis, ci o luptă pentru egalitate”, a mai spus jucătoarea în vârstă de 33 de ani, care a câștigat 19 titluri de Grand Slam în carieră.

”Am zis de multe ori că nu voi mai juca vreodată acolo și am vorbit serios. Mă sperie acel loc. Dacă voi fi din nou huiduită de o arenă întreagă? Coșmarul ar începe din nou”, a adăugat Serena, care a precizat că a iertat trecutul.

”Vreau să îmi urmez inima. Indian Wells a fost un moment pivotal în povestea mea și fac parte din istoria turneului. Aș vrea, însă, să scriem împreună un sfârșit diferit al acestei povești”, a completat extraordinara sportivă americană, care a triumfat la Australian Open în acest sezon.

Acestea fiind spuse, este greu de crezut că românca Monica Niculescu ar putea avea vreo șansă la noapte (n.r. – după ora 04.00, în România) în confruntarea din turul 2 cu Serena.

Cele două jucătoare nu s-au întâlnit niciodată până acum, însă Monica (27 de ani, locul 68 în lume) a arătat o formă excelentă în runda inaugurală, când a învins-o fără să transpire prea tare pe Aleksandra Krunici, din Serbia, scor 6-2, 6-1.

Monica Niculescu este cel mai mare outsider al zilei la Indian Wells
Monica Niculescu este cel mai mare outsider al zilei la Indian Wells

”E o mare șansă pentru mine. Va fi o zi formidabilă, pentru că voi întâlni liderul mondial. Serena e o jucătoare puternică, extraordinară. Va trebui să alerg mult. Important este să îmi fac jocul”, s-a încurajat românca, adepta unui joc bazat pe lovituri tehnice, dar fără prea multă forță.

Tot diseară, dar de la o oră mai rezonabilă pentru români (n.r. – după 21.45), va debuta la Indian Wells 2015 și Simona Halep. Semifinalistă anul trecut, jucătoarea română de pe locul 3 în lume va încrucișa racheta cu tânăra rusoaică Daria Gavrilova.

Venită din calificări, moscovita de pe locul 106 în lume face abia primii pași în circuitul WTA, iar experiența superioară a Simonei ar trebui să fie suficientă pentru calificarea în turul trei.

Halep este la primul meci după finala câștigată la Dubai, în urmă cu două săptămâni, iar un parcurs bun la Indian Wells, unde sunt prezente toate marile jucătoare ale lumii, cu excepția accidentatei Petra Kvitova (locul 4 în lume), îi va consolida poziția în clasamentul WTA și în cursa către Turneul Campioanelor de la Singapore.

La Indian Wells e prezent și veteranul Victor Hănescu. Românul în vârstă de 33 de ani este la primul meci pe tabloul principal al unui turneu ATP în 2015. După ce a trecut de calificări, bucureșteanul de pe locul 146 în ierarhia mondială va juca în primul tur cu rusul Mikhail Youzhny.

Cei doi se cunosc foarte bine, confruntarea din această noapte (n.r. – după ora 2.30) fiind a zecea dintre cei doi. Rusul conduce cu 5-4.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.