Indemnizația pentru creșterea copilului va fi plafonată. Suma maximă pe care o vor primi mamele

indemnizația pentru creșterea copilului
Foto: Mehregan Javanmard via Wikimedia Commons

Indemnizația pentru creșterea copilului va fi plafonată la 1.800 de euro, a declarat ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, la Antena 3.

În aproximativ două săptămâni Guvernul va adoptata o ordonanță de urgență (OUG) prin care se va reglementa această chestiune, relatează stirileprotv.ro.

„Vom intra cu celeritate și în aceste indemnizații. S-au lucrat deja toate variantele, am ajuns la varianta finală, în sensul că vom plafona indemnizația la maxim cât există în Europa la ora actuală, adica 1.800 de euro, cât are Germania. Peste 1.800 de euro nu mai poate să ia nimeni”, a spus ministrul Muncii.

Anterior, Lia Olguța Vasilescu a prezentat și cuantumul celor mai mari 12 indemnizații aflate în plată. Cea mai mare era de 159.000 de lei (35.000 de euro).

În prezent, dintr-un total de 157.800 de indemnizații pentru creșterea copilului, aproape 97% sunt sub pragul de 5.000 de lei.

Din iulie 2016, indemnizația pentru creșterea copilului este 85% din media veniturilor pe care părintele le-a obținut într-un an. Indemnizația minimă este de 1.232,5 lei. Nu există și o limită maximă. Până la 30 iunie 2016, indemnizația a fost plafonată la 3.400 de lei.

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.