Începe școala fizic dacă vine valul 4? Ce spune ministrul Educației. Probleme pentru profesorii nevaccinați

inscriere scoala, inscrere clasa pregătitoare
Foto: Pixabay

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat că este convins că în cazul în care va veni valul 4 al pandemiei de COVID-19 nu va fi atât de agresiv încât să împiedice derularea normală a procesului de învățământ.

Ministrul a spus că „pierderile au fost mari și foarte mari” prin faptul că elevii nu au fost la școală fizic.

După cum cred că vă amintiţi, din prima zi a mandatului meu de ministru, am declarat ca obiectiv întoarcerea la şcoală cu prezenţă fizică. Am făcut pas cu pas tot ce s-a putut face în raport cu evoluţia epidemiologică. Deci, în mod evident, sunt susţinătorul prezenţei fizice în şcoli, fără să neg avantajele pe care această perioadă le-a avut din perspectiva îmbunătăţirii abilităţilor digitale ale profesorilor, elevilor, studenţilor, dar prezenţa fizică este necesară pentru a stopa acele pierderi nu numai în plan educaţional, ci şi în plan social, comportamental pentru elevi, studenţi şi cadre didactice”, a explicat Cîmpeanu citat de Agerpres.

Cîmpeanu a mai spus că regulile de protecție sanitară vor fi păstrate și respectate în continuare în școli. „Sunt convins că se vor păstra în continuare regulile de protecţie sanitară, de la regulile de igienă, până la aerisirea spaţiilor de învăţământ, purtarea măştii de protecţie în continuare, pentru că pandemia nu s-a încheiat, iar şcolile din România au dovedit că pot respecta aceste reguli mult mai bine decât în multe alte locuri”, a susţinut ministrul.

Profesorii nevaccinați vor fi testați periodic

Ministrul Educației a mai spus că profesorii care nu vor dori să se vaccineze ar putea fi testați periodic, înainte să intre în școală.

60 la sută din personalul din învățământ este deja vaccinat, a arătat Sorin Cîmpeanu. „Acest proces trebuie să continue, pentru a putea garanta siguranța din perspectivă sanitară în școli. Facem cu toții tot ce putem mai bine și ce stă în dreptul nostru pentru a promova necesitatea vaccinării, pentru a putea avea garanția derulării școlii cu prezență fizică, pentru a nu mai înregistra alte pierderi decât cele pe care școala le-a suferit deja”, a spus ministrul educației.

Întrebat, la Digi24, dacă ia în calcul varianta ca profesorii nevaccinați să nu intre la ore, ministrul a spus: „Întotdeauna pledez pentru prezentarea de argumente, cu multă perseverență și cu competență asigurată de personalul medical, pentru ca și aceia dintre colegii noștri care nu au înțeles încă importanța vaccinării pentru ei înșiși și pentru întreg sistemul de educație să poată înțelege acest lucru. Nu sunt un adept al obligativității, dar avem aceste discuții cu Ministerul Sănătății. Vom vedea care sunt măsurile care se impun de comun acord între Ministerul Educației și Ministerul Sănătății”.

Întrebat dacă profesorii care nu sunt vaccinați ar putea fi testați înainte de a intra la ore, ministrul a spus că este posibil. „Dacă cei care au competență în domeniul sanitar vor prezenta avantaje nete, este posibil să se introducă și măsuri care privesc testarea personalului din școli”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.